Cutremur în Marea Neagră, în toiul nopții. Ce magnitudine a avut seismul

de: Ana Chivu
12 04. 2020

Specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului au transmis că avut loc un cutremur în Marea Neagră. Iată detalii despre seismul produs în cursul nopții dintre 11 și 12 aprilie!

Cutremur în Marea Neagră, în noaptea dintre 11 și 12 aprilie

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a indicat un cutremur în Marea Neagră în noaptea dintre 11 și 12 aprilie. Pe pagina oficială a institutului au fost publicate informații cu privire la magnitudinea seismului, adâncimea la care s-a produs și distanță față de cele mai apropiate localități unde s-a resimțit. Acesta a fost considerabil, de 4,3 grade pe scara Richter.  În zonă Mării Negre a mai avut loc un seism pe data de 23 martie, dar acesta a avut o magnitudine cu mult mai mică –  2,8 grade pe scara Richter. Mișcarea tectonică s-a produs la o adâncime de 5 kilometri și la o distanță de 147 de kilometri est de Costanța, 217 kilometri sud-est Brăila și 222 de kilometri sud-est Galați, arată Agerpres.

”În ziua de 12 Aprilie 2020, la ora 05:31:08 (ora locală a României) s-a produs în Marea NEAGRĂ un cutremur mediu cu magnitudinea de 4.3 grade pe scara Richter, la adâncimea de 48kmCutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 189 km E de Constanta, 228 km SV de Sevastopol, 249 km E de Varna, 287 km SE de Braila, 287 km SV de Simferopol, 295 km SE de Galati”
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Detalii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

Cutremur de 6,9 magnitudine în Rusia

Un cutremur de 6,9 magnitudine pe scara Richter a pus în alertă toate autoritățile în luna martie a anului curent. „Sistemul de avertizare în caz de tsunami al SUA a indicat că în prezent nu există nicio ameninţare de tsunami pentru insulele Guam, Rota, Tinian sau Saipan în urma seismului. Potrivit USGS, cutremurul a avut loc la o adâncime de 143 de kilometri. Agenţia de meteorologie niponă a precizat că nu există vreo ameninţare de tsunami nici pentru Japonia”, arată USGS, citat de agerpres.