03 apr. 2020 | 08:58

Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie. Cât costă dolarul și euro

Știri generale
Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie. Cât costă dolarul și euro
Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie

Specialiștii de la Banca Națională a României au emis un nou curs valutar. Care sunt cotațiile pentru azi, 3  aprilie? Iată evoluția monedelor de circulație internațională și a Indicelui ROBOR din ultima perioadă!

Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie

Specialiștii de la Banca Națională a României indică, în jurul orelor 13:10, noile cotații. Până atunci, iată evoluția monedelor de circulație și  a Indicelui ROBOR! Indicele a crescut considerabil! Cel calculat la 3 luni s-a mărit cu +0.02, ajuns astfel la 2.57%, cel calculat la 6 luni a crescut cu +0.02, ajungând astfel la 2.64%, iar cel calculat la 12 luni a ajuns la 2.67%, mărit cu +0.01. „Din păcate, în ultima vreme, rata inflației a înregistrat o evoluție ascendentă, trend care pare să se păstreze și în viitor. Creșterile salariale nu au făcut decât să crească apetitul de cumpărare al românilor, fapt care se traduce prin scumpirea tuturor articolelor de pe piață și, automat, în deprecierea puterii de cumpărare a leului, rezultând creșterea inflației”, arată financer.ro. 

„Cei care vorbesc de „dobânda la dobândă” (capitalizarea dobânzii) nu înțeleg cum funcționează o piață financiară, cum funcționează o economie în general. Pe perioada celor nouă luni de zile, cât se amână plata ratelor, sistemul financiar-bancar trebuie să funcționeze, or pierderile suferite s-ar fi repercutat asupra celor care își vor plăti în continuare ratele la timp. Tot ceea ce plătim noi astăzi, vom plăti prin taxe în viitor. Tot ceea ce pierd companiile astăzi va fi taxat în alte costuri”
Florin Cîțu (Sursa: Digi 24)

Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie

Curs valutar BNR pentru vineri, 3 aprilie

Curs valutar BNR pentru: Euro

1 Euro = 4.8286 Lei (scăzut cu -0.0002 Lei)

Un euro a avut în cursul precedent valoarea totală de 4.8288 Lei, crescut cu +0.0042 Lei, conform Băncii Națională a României.

Curs valutar BNR pentru: Dolar

1 Dolar = 4.4674 Lei (crescut cu +0.0511 Lei)

Un dolar a avut în cursul precedent valoarea de 4.4163 Lei, majorat cu +0.0030 Lei, arată Banca Națională a României.

Curs valutar BNR pentru: Liră sterlină

1 Liră sterlină = 5.4858 Lei (scăzut cu -0.0108 Lei)

O liră sterliă a avut în cursul anterior indicat de către Banca Națională a României valoarea totală de 5.4966 Lei, crescut cu +0.0417 Lei.

PlaySport
Ireal! Uriașul Gațu a divorțat la 78 de ani și s-a cuplat cu menajera, mai tânără cu 25 de ani: Cum arată femeia care i-a luat mințile campionului mondial
Ego.ro
Dumnezeule! Cât de frumoasă este iubita lui Pescobar. De asta o ține ascunsă
Digi24
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est e provocatoare
Cancan.ro
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
EVZ.ro
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
Adevarul
Marele baraj din Valea Jiului, investiția care a ajuns atracție turistică, dar nu va fi terminată niciodată FOTO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Artiștii din România îl plâng pe George Nicolescu, cântărețul orb care a murit la 74 de ani. Mesajele de durere ale colegilor de breaslă
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Imaginile care fac înconjurul României: Primar PNL prins cu amanta pe câmp. "Ce faci, domn primar? Este zi de post azi"
Redactia.ro
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Digisport.ro
11.000 de soldați români, trimiși la moarte sigură de un general rus: „Nu am crezut că sunteți atât de proști!” Povestea terifiantă a bătăliei de la Oarba de Mureș
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut ce era, de fapt. Ce a pățit o femeie
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
„Semn clar” pentru Harry și Meghan că nu sunt bineveniți în Marea Britanie
EVZ.ro
Loredana Groza, gest emoționant pentru Petra, tânăra nevăzătoare devenită virală în mediul online. Cum a surprins-o marea artistă / VIDEO
Spynews
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Capital.ro
Schimbare majoră la plata facturilor. Românii vor avea un mare avantaj
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
ANAF va CONTROLA familiile! Pe 15 aprilie încep VERIFICĂRILE
Mediaflux
Artiștii din România îl plâng pe George Nicolescu, cântărețul orb care a murit la 74 de ani. Mesajele de durere ale colegilor de breaslă
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro