Curs valutar BNR, luni, 25 mai 2020. Început de săptămână prost pentru leu?

de: Alexandra Chivu
25 05. 2020

BNR va emite noul curs valutar luni, 25 mai 2020, în jurul orei 13. Valorile principalelor valute internaționale vor fi actualizate și afișate atât pe site-ul oficial al băncii, cât și mai jos.

Curs valutar, luni, 25 mai 2020. Valorile valutelor lumii

Banca Națională a României (BNR) va actualiza valoarea monedelor lumii luni, 25 mai 2020. Data precedentă, 22 mai, euro a atins valoarea de 4,84 22 Lei, cu o variație negativă de 0.0003 Lei. Dolarul a fost de 4.4424 Lei (+0.0261 Lei), iar lira sterlină a suferit, de asemenea, o creștere, dar una de 0.0108 Lei, atingând valoarea de 5.4112 Lei.

Moneda europeană a depășit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referință anunțat de BNR pe 21 februarie 2020, când a atins cel mai ridicat nivel din istorie în fața monedei naționale. De atunci, euro nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depășit de mai multe ori și a atins în nenumărate rânduri recorduri în fața leului.

Financial Times scris că economia zonei euro își va reveni complet din șocul ”extraordinar și sever” al coronacrizei tocmai în 2023, după cum prevede economistul șef al Băncii Centrale Europene. Philip Lane a spus că în scenariul sever, modelat de BCE, care estimează o scădere economică de 12% în zona euro pentru acest an, economia nu se va reîntoarce la nivelul dinainte de criză în trei ani.

Curs BNR: Euro

1 euro = 4.8396 Lei (-0.0026 Lei) 

Pe 22 mai, euro a costat 4.8422 Lei (-0.0003 Lei), în timp ce în ziua precedentă, 21 mai, moneda a valorat 4.8425 Lei, cu o variație potizivă de +0.0004 Lei, iar pe 20 mai a fost de 4,8421 Lei, înregistrând, de asemenea, o creștere, dar una de 0.0026 Lei.

Curs BNR: Dolar

1 dolar =  4.4406 Lei (-0.0018 Lei) 

În data de 22 mai, dolarul a fost de 4.4424 Lei (+0.0261 Lei), pe 21 mai a valorat 4.4163 Lei (-0.0055 Lei), în timp ce pe 20 mai a atins valoarea de 4.4218 Lei, cu o variație pozitivă de 0.0026 Lei.

Curs BNR: Lira

1 liră = 5.4098 Lei (-0.0014 Lei) 

Lira sterlină a atins valoarea de 5.4112 Lei, cu o variație pozitivă, de 0.0108 Lei pe 22 mai. Ziua precedentă, 21 mai, lira a costat 5.4004 Lei, cu o variație negativă, de 0.0201 Lei, iat pe 20 mai a fost de 5.4205 Lei, cu un plus de 0.0084 Lei.