Cuplul de vedete din România care apare de 8 ani împreună peste tot. Care e secretul: „Eu așa m-am rugat la Dumnezeu!” EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
26 07. 2022

Actorii Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Valentina Fătu și Vasile Muraru, sunt împreună, pe scenă, de opt ani, iar în toată această perioadă au știut să se țină departe de orice fel de conflict. Cei doi au mărturisit, într-un interviu exclusiv pentru impact.ro, care sunt secretele acestei longevități și ce fel de relație au atât pe scenă, cât și în afara ei

„Dumnezeu m-a purtat pe brațe și-am avut noroc!

Acum opt ani, v-ați imaginat că veți deveni un cuplu atât de sudat pe scenă?

Valentina Fătu: Nu știu dacă ne-am imaginat fix asta, dar am sperat! Și am făcut, fiecare dintre noi, tot ce am știut, ca parteneriatul nostru de scenă să funcționeze, de la spectacol la spectacol, tot mai bine.

Vasile Muraru: Eu așa m-am rugat la Dumnezeu! Să avem succes… Și am mai spus-o si-n alte dăți, Dumnezeu m-a purtat pe brațe și-am avut noroc! Că talentați mai sunt și altii.

Care e secretul acestei longevități?

Vasile Muraru: Ca-n orice lucru menit să treacă proba timpului: bunul simț, măsura, munca și respectul reciproc!

Valentina Fătu: Să cauți mereu soluția, nu justificarea! Să nu acuzi! Și nici să te scuzi, prea mult, să lași să curgă timp, peste fiecare neîmplinire… Să o iei mereu de la zero, știind că totdeauna e ceva de adăugat, de șlefuit, de construit…Să nu prelungești nefiresc de mult momentele de deznădejde. Pentru că ele există, dar nu trebuie lăsate să lucreze în suflet și în încredere…

Vasile Muraru:  Și să nu cauți să fii pe placul tuturor!

Fără certuri în colaborarea lor

V-ati certat vreodata?

Valentina Fătu:  Nu! Cu domnul Vasile nu te poți certa. Firea cumsecade și felul înțelept, care însumează tăcere, atunci când se impune, dar și un soi de rușine, din aceea sănătoasă, a omului de la tară, care nu face, din pornire, lucruri care nu se cad, îl ajută să nu ajungă aproape niciodată, în punctul incandescent și devastator, al certurilor. Pur și simplu e atât de abil, încât evită, sau amortizează din pornire, orice discuție aprinsă.

Vasile Muraru:  Nici cu Valentina nu prea te poți certa…Deși e hotărată în tot ce face, și spune tot ce are de spus, știe cum să spună și-și alege bine cuvintele. Nu știu dacă am văzut-o certându-se cu cineva.

„Mi-a oferit libertate absolută”

Când sunt păreri contradictorii, cine cedează primul?

Vasile Muraru:  Suntem destul de toleranță și eu și Valentina. Iar pe drumurile noastre lungi, prin țară, avem timp să discutăm atât de multe detalii, încât, atunci când pornim un proiect nou, știm destul de clar ce am vrea să se întâmple.

Valentina Fătu: Deci sunt puține elemente disturbatoare, care să ne pună in situații conflictuale sau în care să avem păreri contradictorii.

Plus că domnul Vasile mi-a oferit, de la început, libertate absolută în ceea ce privește partea de structură, de conținut, din showurile noastre

Vasile Muraru: Nu-i cunoșteam această latură, dar la scurt timp după ce am început să jucăm împreună, am avut surpriza să constat că in materie de concepție și coordonare a spectacolelor, e mai creativă, mai inspirată și mai eficientă decât mulți alții. Sigur, pe zona noastră de manifestare, pe divertisment.

Îl consideră o rudă apropiată

Cat de mult conteaza si prietenia din afara scenei?

Valentina Fătu: Nu suntem prieteni în sensul clasic, să ne vizitam foarte des, să petrecem vacanțele împreună…Eu am pentru domnul Vasile un soi atașament și o loialitate pe care nu cred că am să le mai pierd vreodată în această viață. În multe situații ne-a fost alături, mie și familiei mele, mai degrabă ca o rudă foartea apropiată, căreia simți că-i poți împărtăși totul, fără teama de a fi judecat, etichetat…

Vasile Muraru: Știti cum stă treaba cu prietenia din afara scenei? Uite, zilele astea am primit de la Valentina niște roșii extraodinar de gustoase, de la Dridu, din grădina părinților ei.

Valentina Fătu: Iar eu, de la domnul Vasile, pește, brânză și alte bunătăți, trimise toate din Moldova, de la mama domnului Vasile…

„Orice orgoliu personal este contraproductiv”

Cum vă completați unul pe altul?

Valentina Fătu:  În mod firesc, fără nici un fel de artificii. Știind că destinul nostru profesional este inseparabil, acum, suntem pe deplin conștienți că orice orgoliu personal este contraproductiv…Acum e importantă doar ideea de echipă. Știm ca „împreună” este, pentru noi, mai valoros decât „separat”.

Vasile Muraru: Da! Și-i mulțumim, în fiecare zi, lui Dumnezeu că ne dă voie să existăm, cu satisfactii profesionale notabile, într-o breaslă cu atât de multe talente.