Cum vor merge, de fapt, românii la terasă, la vară. Tuneluri dezinfectante și baloane de plastic
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că din 15 mai putem vizita din nou muzeele. Ministrul Culturii ar dori ca pe lista celor pășite de oameni să intre și librăriile sau bibliotecile, apoi, dacă situația este pozitivă, teatrele și cinematografele. Pentru moment, nu există un anunț oficial în privința restaurantelor. Ce spun reprezentanții unei terase din centrul vechi, în schimb.
Cum vor merge românii la terasă, la vară
Reprezentanții unei terase din centrul vechi al Constanței iau în considerare inclusiv protejarea fiecărei mese cu baloane din plastic. Înainte de pandemie, acestea erau folosite doar iarna, dar acum, dată fiind situația, le pot folosi pentru a-și păstra afacerea în picioare, dacă reușesc să mențină o temperatură plăcută înăuntru.
În lipsa unor recomandări oficiale, fiecare patron analizează toate variantele pentru a-și salva afacerea. În cazul teraselor, cea mai la îndemănă variantă ar fi păstrarea unei distanțe corespunzătoare între mese, anume de trei metri între mese și cel mult șase persoane la masă, dar numai dacă va fi acceptată de guvern.
Soluția: baloane de plastic și tuneluri dezinfectante
„Luăm în calcul şi un tunel dezinfectant. După ce vedem planul concret emis de către cei din guvern, vedem ce măsuri vom adopta pe parcurs”, a spus George Ticu, administrator.
“Printre altele, existenţa de tuneluri dezinfectante la intrare, realizarea unor circuite clare de vizitare cu păstrare distanţe intre vizitatori. Umplerea cu maxim 50% din capacitate a fiecărei instituţii”, afirmă Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.
Actorii și masca
A doua etapă prevede redeschiderea teatrelor și operelor pentru început cu 50 de spectatori. Numărul va crește treptat, în cazul în care răspândirea virusului este ținută sub control. Însă, cum vor reuși actorii să țină distanța socială?
„Ține de alegerea repertoriului. Una e distanţa socială în Romeo şi Julieta, alta e distanţa socială în Take, Ianke şi Cadar. Bănuiesc că nu exista o apropiere atât de mare între Take, Ianke şi Cadar cum este între Romeo şi Julieta. În momentul în care alegi repertoriul trebuie să ai în vedere şi distanţarea socială intre artişti”, a lămurit Bogdan Gheorghiu.
Cât despre purtarea măștilor, există multe necunoscute în funcție de specificul fiecărui domeniu. Despre relația lor cu actorii, Gheorghiu spune: „În momentul în care poartă toţi actorii mască, e mai degrabă teatru radiofaonic, pentru că dispare expresivitatea şi atunci actul artistic are de suferit din punctul meu de vedere”.