Cum vor fi plătite zilele libere, după 15 mai, pentru părinții care stau acasă cu copiii. Proiectul adoptat de deputați
Potrivit unui proiect aflat pe masa deputaților, după data de 15 mai doar un părinte va putea beneficia de zile libere pentru a sta acasă cu cei mici și vor beneficia și de un anume procent din salariul încasat până la acel moment.
Cum vor fi plătite zilele libere, după 15 mai, pentru părinții care stau acasă cu copiii
Aflat pe masa de lucru a deputaților de ceva vreme, astăzi a fost adoptată această nou facilitate pentru potențialii părinți ce doresc să stea acasă cu cei mici, după data de 15 mai, anul curent. Conform proiectului adoptat, doar un singur părinte va putea să-și ia zile libere, sau concediu, pentru a avea grijă de cei mici și va putea beneficia de 75% din salariul pentru o zi normală.
Proiectul adoptat de deputați
Proiectul a fost adoptat în Camera Deputaților cu majoritate de voturi, așa că, după 15 mai, noua reglementare va intra în vigoare și vor putea beneficia de ea familiile cu unul sau mai mulți copii. La proiectul inițial s-a mai adăugat un punct, în care este specificat faptul că facilitatea se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la finalizarea cursurilor şcolare aferente semestrului II.
„Art. 3 – (1) Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă acordată în condiţiile art. 1 se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”, mai precizează proiectul de lege.
Proiectul adoptat astăzi de deputaţi vine în completarea Ordonanţei de Urgenţă adoptate de Guvern, care oferea zile libere pentru îngrijirea copilului, pe perioada stării de urgenţă.
Toate aceste proiecte, cel puțin în această perioadă, atât în Camera Deputaților, cât și în Senat, în funcție de ce conțin, sunt votate în regim de urgență, în mare parte a acestora, cu ratificare și publicare în Monitorul Oficial, cât de repede cu putință, pentru ca populația să poată beneficia din timp de prevederile aprobate de cele două camere.