Cum va arăta bazinul de înot promis lui David Popovici. Este un proiect de 150 de milioane de euro în Otopeni inițiat de Ion Țiriac

de: Ștefan R. Apostol
01 09. 2024

După participarea lotului olimpic român la Paris, și câștigarea medaliilor, Ion Țiriac se ținea de promisiunea de a-i premia pe acei sportivi care au adus medalii de aur, argint și bronz. Printre ei s-a numărat și David Popovici, cu aur olimpic în proba de 200 de metri liber și bronz în proba de 100 de metri. La momentul premierii acestora, Ion Țiriac a promis că va construi un bazin olimpic, în cadrul investiției sale de 150 de milioane de euro în Universitatea de Sport din Otopeni.

În 2018, Ion Țiriac promitea investiții în sport

Este unul din cei mai importanți foști sportivi ai României, și un respectabil om de afaceri. Dar, poate puțini își mai amintesc de promisiunile făcute de Ion Țiriac în 2018.

Într-un interviu acordat la acel moment publicației germane Sport Bild, celebrul milionar român vorbea despre unul din marile sale visuri, Universitatea de Sport din Otopeni.

Concept proiect Universitatea de Sport Otopeni

Conform celor relatate de Ion Țiriac, este vorba de un nou proiect de anvergură, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro.

Cum va arăta bazinul de înot promis lui David Popovici

La momentul premierii spoertivilor olimpici români, cei care au adus medaliile de aur, argint și bronz, pe lângă mașinile deja promise, Ion Țiriac a readus în discuție acest proiect. Mai exact i-a promis tânărului David Popovici, medaliatul cu aur olimpic la 200 de metri, că va exista un bazin olimpic în cadrul complexului sportiv:

”Acum câteva zile, când am avut onoarea să dau mâna cu domnul Popovici, i-am spus că în curând dăm cu lopata la Otopeni şi începem acel faimos bazin olimpic, numai pentru copii.

Îmi zice: ‘Domnule Ţiriac, nu vă supăraţi, pot să mă antrenez şi eu în el?’. Cum adică, dumneata eşti campion olimpic, campion mondial, unde te antrenezi? ‘Păi nu prea am unde’”, a spus Ion Țiriac, citat de as.ro.

Concept proiect bazin – Universitatea de sport Otopeni

Universitatea de Sport din Otopeni, visul lui Ion Țiriac

Așa cum spuneam anterior, marele vis al fostului tensiman este acest complex sportiv de mare anvergură, iar investiția este de nu mai puțin de 150 de milioane de euro.

Din planurile inițiale reiese că Universitatea de Sport din Otopeni va avea, pe lângă clădirile rezidențiale, bazinul de înot olimpic, un patinoar, care deja a fost construit, alte 30 de terenuri de tenis plus o arenă. Tot aici vor mai fi o sală de gimnastic, o sală polivalentă, precum și un hotel.

Concept proiect teren tenis – Universitatea de Sport Otopeni

În afară de patinoar, care este deja funcțional, celelalte construcții, spun surse apropiate, sunt înfazele de autorizare și nu peste multă vree se va da startul cosntrucțiilor propriu-zise.

Primarul Sectorului 4 și bazinul de înot promis lui David Popovici

Ieri seară  avut loc inaugarea primului patinoar construit după 1990, Berceni Arena, în prezența primarului Daniel Băluță. În cursul conferinței de presă de după deschiderea oficailă, primarul avea să anunțe că anul viitor se vor demara construcțiile unui bazin semiolimpic:

„Dorința pe care comunitatea noastră o are este aceea de a construi cât mai multă infrastructură sportivă, de altfel, în cursul anului 2025 vom începe un bazin olimpic, respectiv un bazin semi-olimpic alături de cel pe care deja îl avem.

Împreună cu campionii noștri, cu doamna ministru, lucrăm la proiecte majore pe care le vom implementa cel puțin aici în sectorul 4, de această infrastructură se bucură toți bucureștenii.”, declara Daniel Băluță aseară.

Daniel Băluță, primar Sector 4

Rămâne să vedem cine va cosntrui mai repede un nou bazin olimpic pentru români, și cât de repede va fi dat în folosință.