Cum trebuie să gătești corect carnea tocată. Mare atenție la aceste greșeli
Numărăm zilele până la Crăciun, însă în măcelărie este deja sărbătoare. Angajații lucrează la foc continuu și la sfârșitul zilei numără banii. Clienții stau la coadă, iar marfa nu rămâne o clipă în galantare. Bătaia se poartă pentru carnea de porc, care se află în fruntea listei de cumpărături pentru masa de Crăciun. După ce meșterii o toacă, cumpărătorii, bucuroși, o aduc acasă. De aici începe partea grea. Cum o gătim? Sau…cum o gătim corect?
Carnea tocată, parte a liste de cumpărături pentru Crăciun. Gătește-o corect
Carnea măcinată, numită carne tocată sau tocată în afara Americii de Nord (adică în țările Regatului Unit și al Commonwealth-ului) este carne mărunțită de o mașină de tocat carne sau de un cuțit. Un tip obișnuit de carne tocată este carnea de vită, dar multe alte tipuri de carne sunt preparate în mod similar, inclusiv cea de porc, vițel, miel și pasăre. În subcontinentul indian, atât carnea de oaie, cât și cea de capră sunt, de asemenea, tocate pentru a produce keema.
În România, carnea de porc este la putere, iar iarna este vedeta sezonului. Deși prima pe lista de ingrediente ale multor preparate gătite în această perioadă, trebuie avut grijă cu ea. E știut că este nocivă în cantități mari, așa că e important să luăm la cunoștință și modalitățile sănătoase în care o putem mânca, dar și la ce detalii să fim atenți atunci când o cumpărăm din supermarket.
Compoziția și aditivii
Primul aspect la care trebuie să fim atenți atunci când căutăm pe raft o carne tocată bună este compoziția acesteia. Ingredientele înscrise pe etichetă ne indică valoarea nutrițională a cărnii. Printre acestea se regăsesc frecvent șorici, zgârciuri, tendoane, organe sau bucăți de slănină. Nu trebuie să trecem cu vedere nici aditivii alimentari, care se adaugă în mod intenționat și frevcent pentru îmbunătățirea aspectului culorii și a mirosului preparatelor, dar și pentru prelungirea termenului de valabilitate. Recomandat ar fi să mergeți la măcelării pentru a vă toca bucata de carne.
Alegeți varianta la cuptor
Tehnicile culinare de preparare folosite pot schimba un preparat sănătos într-unul nesănătos. Prin urmare, nu apelați imediat la prăjire, chiar dacă este o metodă gustoasă și convenabilă, rapidă și utilizată frecvent de gospodine. Varianta opusă este pregătirea la cuptor. Câteva preparate din carne tocată gătite astfel sunt: sărmăluțe, ardei umpluți sau chiftele la cuptor.
Cât de des e indicat să mâncăm carne tocată?
Pentru persoanele active, cu un stil de viață sănătos, care nu suferă de diferite afecțiuni, carnea roșie slabă (porc sau vită) poate fi consumată de două ori pe săptămână. Mai exact, o porție, dimensiunea unui pachet de cărți de joc.