Cum trebuie plantați pomii fructiferi în groapă în luna martie. Secretul grădinarilor prin care vei avea roade bogate
Cum trebuie plantați pomii fructiferi în groapă la început de primăvară. Plantarea pomilor fructiferi necesită mare atenție, iar puieții trebuie îngrijiți cum trebuie pentru a se prinde, a crește și a produce fructe delicioase când ajung la maturitate. De aceea, grădinarii cu experiență au dezvăluit secretele prin care puteți avea o recoltă bogată.
Plantarea corectă a pomilor fructiferi în luna martie
Primăvara, plantarea pomilor fructiferi în groapă este un proces destul de important pentru ca aceștia să se dezvolte cât mai sănătos. Deși plantarea lor poate părea dificilă, chiar și începătorii în ale pomiculturii pot crește pomi roditori, dacă țin cont de anumite trucuri esențiale.
De obicei, plantarea lor se face din luna martie și până la sfârșitul lunii aprilie, înainte de a începe perioada de vegetație. Dacă nu respectați această perioadă, puieții nu se vor prinde, iar sistemul radicular al plantei va avea numai de suferit.
Trucurile grădinarilor
După ce ați decis ce pomi fructiferi să plantați în grădină și ați cumpărat puieții, puteți trece la următorii pași. Este important să respectați câțiva pași simpli pentru ca rădăcinile să se prindă, iar pomii să crească frumos. Iată secretele grădinarilor experți:
Alegerea locului potrivit: Prima dată selectați un loc bine luminat, cu soare direct cel puțin 6-8 ore pe zi. Asigurați-vă că solul este drenat bine și că spațiul este suficient pentru ca rădăcinile să se dezvolte liber.
Săparea gropii: Groapa trebuie să fie suficient de adâncă și largă pentru a permite rădăcinilor să se întindă liber și adânc. În general, o groapă de aproximativ 2-3 ori mai mare decât rădăcinile pomului este suficientă.
Pregătirea solului Amestecați solul cu compost sau îngrășământ organic pentru a îmbunătăți textura și fertilitatea lui.
Plantarea pomului: Așezați puietul în centrul gropii, asigurându-vă că rădăcinile lui sunt întinse uniform și nu sunt îndoite. Puneți pomul în așa fel încât să fie la aceeași adâncime la care era înainte, iar baza tulpinii să fie la nivelul solului.
Umplerea cu pământ: Ulterior, umpleți groapa cu solul amestecat, apăsând ușor în jurul rădăcinilor pentru a elimina golurile de aer.
Irigarea: După plantare, udați bine pomul pentru a-i stabiliza rădăcinile și pentru a-l ajuta să se prindă în sol.