Cum trebuie curățate prosoapele de bucătărie. Trucurile bunicilor care dau mereu roade
Cum trebuie curățate prosoapele de bucătărie. Trucurile bunicilor dau mereu roade. Prosoapele de bucătărie sunt printre cele mai folosite obiecte, astfel că ele se murdăresc cel mai rapid, iar adesea petele lor sunt o reală provocare pentru orice gospodină. Curățarea și dezinfectarea prosoapelor este posibilă cu anumite ingrediente.
Cum trebuie curățate prosoapele de bucătărie
Prosoapele de bucătărie pot fi curățate foarte bine, fără a mai rămâne pete, folosind trucurile bunicilor. Ai nevoie de ingrediente ca: săpun de rufe, sare de lămâie, bicarbonat de sodiu și puțin înălbitor.
Se toarnă trei litri de apă clocotită într-un recipient de plastic și se adaugă 100 de grame de detergent, 100 de grame de bicarbonat de sodiu, 50 de ml de înălbitor, 50 de grame de sare de lămâie.
Soluție se amestecă, iar prosoapele se pun în apa și se lasă la înmuiat până ce apa se răcește. Apoi se clătesc prosoapele și se pun în mașina de spălat rufe, vreme de 20 de minute, la 60 de grade C. Metoda aceasta dezinfectează prosoapele și înlătură până la 90% dintre pete, chiar și pe cele mai vechi.
Cum păstrezi prosoapele moi
Dacă preferi să ai prosoape moi și pufoase, în special cele albe, este important să ții cont de anumite sfaturi. Specialiștii sunt de părere că trebuie să speli prosoapele cu un detergent de rufe normal.
Dacă le speli la mână, este important să folosești apă din abundență la clătit. Nu uita să clătești prosoapele cu atenție și să folosești indicațiile inscripționate pe etichetă. În cazul în care apa este dură, folosește un balsam de rufe care să redea textura moale a prosoapelor.
Un alt truc foarte bun ca să prelungești viața persoanelor este să le calci la aburi și nu cu fierul de călcat fierbinte. Când speli prosoapele, cel mai recomandat este să folosești detergent lichid de rufe, pentru ca textura lor să fie albă și moale.
Un alt truc util pentru prosoapele tale, în cazul în care te confrunți cu pete, poți apela la bicarbonat de sodiu. Se înmoaie prosopul în apă caldă, se adaugă detergent și 1-2 linguri de sare sau 2 linguri de bicarbonat de sodiu pentru fiecare bazin. Se lasă prosoapele din bumbac în soluție vreme de 30-40 de minute.
Apoi, prosoapele se spală la mână, cu mișcări suave, prosoapele se clătesc de cel puțin trei ori în apă curată. La a treia spălare, se diluează apa cu o jumătate de ceașcă de oțet. Scamele se vor înmuia, iar detergentul nu va mai rămâne pe prosoape.