Cum se trece corect de pe o bandă pe alta pe șosea. Greșeala pe care o fac mii de șoferi, în fiecare zi
Schimbarea benzii de circulație este o manevră pe care mulți șoferi o consideră banală, dar care poate duce la accidente grave dacă nu este realizată corect. Deși reglementările Codului Rutier sunt clare în privința modului în care trebuie să se facă acest lucru, multe persoane nu respectă întotdeauna regulile, punându-se în pericol pe ei înșiși și pe ceilalți participanți la trafic. Află care sunt pașii corecți pentru a schimba banda și ce greșeli sunt frecvente în trafic.
Cum se realizează corect trecerea de pe o bandă pe alta în timpul condusului
Potrivit Codului Rutier, șoferii care doresc să schimbe banda de circulație trebuie să semnalizeze intenția lor cu cel puțin 50 de metri înainte de a efectua manevra în localități și 100 de metri în afacerea acestora.
De asemenea, trebuie să se asigure că schimbarea benzii este posibilă, fără a pune în pericol alte vehicule care circulă deja pe banda respectivă. Aceste reguli sunt clare și vizează protecția tuturor participanților la trafic.
Un alt punct important se regăsește în Articolul 106 din Codul Rutier, care prevede că, pe drumurile cu mai multe benzi pe sens, vehiculele care circulă pe banda din dreapta trebuie să permită celor de pe banda din stânga să o ocupe, atunci când aceștia doresc să se înscrie pe banda liberă dintre cele două vehicule.
Cine are prioritate când se schimbă banda?
O întrebare frecventă în trafic este dacă trebuie să dai prioritate șoferului care semnalizează intenția de a schimba banda, chiar dacă tu circuli deja pe acea bandă.
Conform Codului Rutier, nu ești obligat să îi acorzi prioritate, chiar dacă acesta semnalizează. Cel care vrea să schimbe banda are obligația să se asigure că manevra se poate face în siguranță și să cedeze trecerea vehiculelor care circulă deja pe banda respectivă.
De exemplu, dacă te afli pe banda 2 și cel de pe banda 1 vrea să intre pe banda 2, acesta trebuie să aștepte până când te depășește și să îți permită să continui pe banda ta.
Este o greșeală frecvent întâlnită în trafic ca șoferii de pe banda 1 să semnalizeze și să aștepte ca ceilalți să le cedeze trecerea, însă aceasta este o manevră nesigură.
Regula fermoarului – soluția în trafic aglomerat
Există, însă, și o ”regulă nescrisă” în trafic, cunoscută sub denumirea de ”regula fermoarului”. Aceasta se aplică atunci când una dintre benzi este blocată, iar șoferii de pe banda liberă sunt nevoiți să permită șoferilor de pe banda ocupată să se încadreze în fața lor, astfel încât să se evite aglomerările și accidentele.
Deși șoferii care circulă pe banda liberă au, teoretic, prioritate, aplicarea acestei reguli de ajutor reciproc contribuie la fluidizarea traficului și la prevenirea blocajelor.
Această practică, deși nu este reglementată legal, este des întâlnită și este un exemplu de solidaritate între șoferi. Regula fermoarului ajută la menținerea unui flux constant de trafic, în special în condiții de aglomerație sau blocaje.
Greșelile frecvente care trebuie evitate
Mii de șoferi din fiecare zi comit greșeli atunci când schimbă banda de circulație. Aceste greșeli includ neacordarea de prioritate, schimbarea bruscă a benzii fără semnalizare sau fără a se asigura corespunzător.
Aceste erori nu doar că sunt periculoase, dar și ilegale, iar sancțiunile pentru astfel de fapte sunt severe. Respectând regulile de schimbare a benzilor, nu doar că vei evita accidentele, dar vei contribui și la un trafic mai sigur pentru toți.