Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum

Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum

Febra campaniei electorale a pătruns în toată țara, iar candidații caută mijloace prin care să se promoveze către potențialii alegători, care vor merge in 27 septembrie la urnele Alegerilor Locale 2020. Dar, uneori, lucrurile scapă de sub control. Nu de puține ori, presa a relatat despre încălcări ale legii, mai ales acum, în situația în care se află România, și sub auspiciul unor măsuri restrictive menite să ne protejeze împotriva pandemiei noului coronavirs.

Candidatul PSD, Olguța, în campanie cu angajaţii unui căminu pentru persoane vârstnice

Orașul Craiova, conform unor date oficiale, într-unul din centrele pentru persoane vârstnice, ar avea 126 cazuri de COVID-19 confirmate, dar se pare că asta nu a speriat-o foarte tare pe candaidata PSD la funcția de primar al Craiovei, Olguța Vasilescu. Conform unor informații, o parte a angajaților din centrul respectiv, ar fi ieșit în oraș să împartă reviste-integrame cu chipul candidatei Olguța Vasilescu, electoratului, în condițiile în care aceștia ar fi trebuit să stea în carantină, fiind confirmate în înstituția respectivă 129 de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum
Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum

Presa a tot relatat desrpe ieșirile din peisaj a politicienilor în această perioadă, care au încălcat regulile și măsurile impuse de autorități privind protecția împotriva noului coronavirus, fie că erau din opoziție, fie că făceau parte din partidul de guvernământ. De data asta, cea care încalcă aceste măsuri este Olguța Vasilescu, dornică să ajungă cât mai multe reviste cu integrame la alegătorii din orașul Craiova. Informațiile au fost făcute publice de una din angajatele centrului, ba mai mult de-atât, femeia a relatat și că ar fi fost amenințați și obligați să participe la împrăștierea materialelor de campanie.

”Sunt contacţii direcţi ai contabilului-şef care a fost internat la Spitalul Victor Babeş şi care a ieşit pozitiv. (…) Aceste doamne trebuiau să fie, la 12:35, la serviciu, iar dânsele fac campanie electorală. Marţi, pe data de 11 august. Ştiţi cum ne ameninţă pe noi domnul director? Ne ameninţă şi ne face oale de porci. Şi tot timpul ne vorbeşte urât şi ne jigneşte, dar ne-a ajuns cuţitul la os. (…) Fetele erau în spital şi ei făceau campanie. Luau fetele forţat, că dacă nu, îşi pierdeau locul de muncă. Să le ducă să împartă pliante”, a spus angajata.

Informația dezvăluită și de directorul instituției

Pe contul de facebook al directorului instituției în cauză, Vali Ciurgă care, ulterior, fiind întrebat dacă este adevărat, a negat aceste lucruri, mințind că nu se afla în localitate și că nu știa nimic, în condițiile în care el fusese cel care postase pe facebook o poză cu angajații instituției pe care o conduce ținând în mână revistele cu imaginea candidatei PSD, Olguța Vasilescu.

Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum
Cum se răspândește, de fapt, covid-19 în plină campanie electorală, cu acordul celor de sus! S-a aflat abia acum

„Nu am obligat pe nimeni să meargă în nici o campanie electorală. Eu nu am făcut campanie electorală, nu ştiu despre ce e povestea.(…) N-am ameninţat pe nimeni. Eu n-am fost aici zilele astea”, a reacţionat Valentin Giurcă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI