Toamna a început, iar gospodinele își scot la înaintare rețetele pentru toate bunătățile de peste iarnă. Cum să faci cei mai buni gogoșari la borcan și ce ingrediente nu ar trebui să-ți lipsească?
Murăturile sunt preferate de români indiferent de sezon. Aceștia sunt buni într-o salată plină de de toate, alături de mâncărurile tradiționale românești. Preparatele noastre sunt complexe și pline de arome, cuprinse de sosuri care mai de care mai delicioase, dar și grase, astfel că o astfel de salată de murături în oțet este perfectă. Pentru a le avea mereu la îndemână, gospodinele le prepară toamna, așa că au mereu în cămară pe tot timpul iernii la ce să apeleze pentru a le potoli pofta celor mai gurmanzi.
Desigur că asta e o opțiune și foarte economă și bună, pentru că iarna nu găsești legume multe proaspete și mai ales cele cu care ești obișnuit. Rețetele sunt din ce în ce mai diverse acum, unele au multe ingrediente mai aparte cum ar fi ghimbirul, mango sau pepene, iar altele au la bază lucrurile obișnuite Multe dintre ingrediente e posibil să se afle deja în bucătăria ta. Desigur că îți trebuie legumele, care-ți sunt sugerate să fie cumpărate de la piață. Dacă vrei să faci în cantități mai mici, poți apela și la rafturile numeroaselor supermarket-uri.
Ingrediente:
1.5 kg ardei gras dulce
2 l apă
1-2 linguri sare
1-2 linguri zahăr
3-5 boabe ienibahar
3-5 boabe piper negru
2-3 foi de dafin
3 linguri oțet
Mod de preparare:
Spală bine de tot ardeii grași, scoate cotoarele și semințele și pune-i în borcane. Ai grijă ca toate recipientele să fie curățate în prealabil și destul de noi, pentru a le putea sigila cum trebuie. Dacă sunt uzate, e posibil ca ardeii să se strice în timpul procesului. Acoperă legumele cu apa clocotită, iar între timp pune la fiert un vas cu: apă, zahăr, sare, dafin, oţet, ienibahar şi piper negru. În momentul în care marinada ajunge în punctul de fierbere, scurge apa din borcane și pune marinada peste ardei. Înfiletează capacele borcanelor și întoarce-le cu fundul în sus. Acoperă-le cu ceva gros, apoi lasă-le să se răcească de la sine. Desigur că pentru aspect poți interveni înauntrul gogoșarilor cu buchețele de conopidă sau cu câteva felii de sfeclă în borcan pentru culoare ori cu rondele mai groase de morcov pentru gust. De asemenea, poți adăuga cimbru sau boabe de muștar dacă vrei să aibă un gust mai aparte.