Cum se pun corect castraveții în oțet. Trucul secret de care trebuie să ții cont

de: Cătălina Burghelea
03 08. 2021

Castraveții sunt extrem de benefici pentru sănătatea organismului, în principal datorită aportului ridicat de apă, circa 97%. Această legumă este excelentă în curele de slăbire, deoarece are puține calorii și carbohidrați. Cruzi sau în oțet, castraveții sunt o delicatesă, ce nu trebuie să ne lipsească din alimentație.

Datorită conținutului ridicat de fibre, vitamine (A, B, C și E), potasiu, fier, calciu, fosfor și magneziu, castravetele poate fi consumat atât crud, în salate, cât și murat, ca garnitură la carne.

Cum se pun corect castraveții în oțet. Trucul secret de care trebuie să ții cont

Pentru a ști cum se pun corect castraveții în oțet, ține cont de aceste sfaturi. Ne vei mulțumi la iarnă, când gustul acestor castraveți va fi extrem de gustos și sănătos.

Ai nevoie de următoarele ingrediente:

100 castraveți

10 boabe de piper

4-5 morcovi

foi de dafin

2-3 frunze de țelină

1 căpățână de usturoi

1 linguriță sămânță de muștar

oțet

sare

apă.

Cum trebuie să procedezi:

În primul rând, castraveții trebuie să fie proaspeți, organici, dacă se poate, de la fermieri locali, nu din supermarket. Spală castraveții, lasă-i să se scurgă de surplusul de apă și înțeapă-i din loc în loc cu o scobitoare, pentru o murare mai bună. Curăță morcovii de coajă și crestează-i marginile, apoi taie-i în felii subțiri, cât să arate ca niște rotițe dințate.

Curăță și usturoiul de coajă. Așază castraveții în borcan, în picioare, apoi presară printre ei căței de usturoi, frunze de țelină și feliuțe de morcov.

Cum prepari saramura. Metoda este foarte simplă

Pregătește saramura din două părți egale de apă, o parte oțet și sare, pe care o pui la fiert cu frunzele de dafin și boabele de piper. Lasă să clocotească, după care stinge focul și așteaptă să se răcească. Toarnă saramura preparată peste castraveți. Așază deasupra sămânța de muștar pusă într-un săculeț de tifon.

Ideal ar fi ca saramura să acopere bine atât castraveții, cât și sămânța de muștar. Opțional, pune și câteva felii de tarhon.

Sigilează borcanele și păstrează-le la răcoare, într-un loc ferit de soare.

Saramura, beneficii nebănuite

Mai multe studii spun că zeama de castraveți este de mare ajutor în procesul de slăbire, deoarece favorizează pierderea în greutate. Totul se datorează oțetului, despre care știm că ajută la topirea grăsimilor și la senzația de sațietate.

Totodată, saramura folosită la castraveții murați reglează nivelul de zahăr din sânge. O glicemie mare poate duce la o serie de complicații, cum ar fi pierderea vederii, insuficienţă cardiacă şi leziuni renale.