Cum se pot spovedi și împărtăși credincioșii, de Paște. Patriarhul Daniel a explicat regulile
Spovedania înseamnă mărturisirea unui duhovnic greșelile făptuite spre a obține iertarea lor. Ea se face cu câteva zile sau ore înainte de dumnezeiasca Împărtășanie, o acțiune care îi declară pe credincioși vrednici să se împărtășească cu Sfintele Taine. Acum, vremurile nu ne lasă să ne purtăm lăsați de obișnuițe, căci ce era normal altădată a devenit acum greu de atins. Patriarhul Daniel a explicat cum se pot spovedi și împărtăși enoriașii de Paște, în condițiile date.
Cum se pot spovedi și împărtăș credincioșii, de Paște
Părintele Patriarh Daniel a prezentat în Joia Mare mai multe modalități prin care îl putem primi pe Hristos în sufletele noastre. Explicația a venit în contextul în care, din cauza pandemiei, credincioșii nu s-au putut împărtăși ca de obicei în Postul Mare cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
„Desigur a fost greu în această perioadă când în alţi ani credincioşii se spovedeau şi se împărtăşeau mai des, iar acum doar cei care îi cheamă acasă pe preoţi primesc Euharistia”, a spus Patriarhul.
„Bazat pe experienţa sfinţilor, ne arată că pe lângă cea mai înaltă formă de împărtăşire cu Hristos – Sfânta Euharistie, mai există şi ale moduri de unire cu Mântuitorul”, a spus părintele, aminitind de sfaturile părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstriei.
Patriahul Daniel: împărtășirea cu Hristos și în alte moduri
Primul mod este reprezentat de rugăciune, căci El vine lângă noi când îl chemăm, iar „strigătul” poate fi ruga noastră. A doua manieră este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi.
„Rugăciunea este cea dintâi lucrare prin care noi ne împărtăşim duhovniceşte cu Hristos. Prin rugăciune, Hristos cel chemat în rugăciune, tainic prin Duhul Sfânt, vine în noi, sălăşluieşte în noi şi transmite iubirea Sa smerită şi milostivă.
Noi, când ascultăm cuvintele lui Hristos, El vine tainic în sufletul nostru, sfințește nu doar urechile noastre, ci și sufletul și trupul nostru”, a completat Preafericitul.