Cum se distra Ceaușescu de Sfântul Nicolae. Ce făcea dictatorul, Mădălin Voicu a spus tot (exclusiv)

de: Năstase Mirabela
06 12. 2021

Cum se distra Ceaușescu de Sfântul Nicolae, o sărbătoare bine primită și pe vremea comuniștilor. Mădălin Voicu a povestit cum își sărbătoreau ziua onomastică Nicolae Ceaușescu și mezinul său, Nicu Ceaușescu. Mădălin Voicu a rememorat aspecte din vremuri ce azi par a fi desprinse parcă din manualele de istorie.

Cum se distra Ceaușescu de Sfântul Nicolae

Mădălin Voicu a povestit despre Ziua Sfântului Nicolae în familia Ceaușescu.

„Trebuie să știți în primul rând că marcarea onomasticelor nu contravenea doctrinei de partid, cea care în epocă era aproape la fel de puternică ca și o lege.

Ca atare, zilele onomastice dedicate Ionilor, Miticilor, lui Gheorghe sau Nicolae, erau bineînțeles așteptate ca și astăzi și marcate cu tot felul de petreceri, după posibilitățile fiecăruia. Ziua Sfântului Nicolae era poate puțin aparte în familia Ceaușescu, asta fiindcă atât tatăl, cât și fiul purtau același prenume. Însă și unul, și celălalt o sărbătoreau. Desigur, fiecare în felul său!”, a spus Mădălin Voicu pentru Impact.ro. 

Mădălin Voicu a povestit că și el își aniversa onomastica, alături de familie.

„Nicolae Ceaușescu își aniversa și el onomastica. Să nu credeți că nu o făcea! Toți o făceam! Doar că Nicolae Ceaușescu marca această celebrare aproape întotdeauna în familie, cu ai săi și cu rudele cele mai apropiate.

Rar când mai invita câte un prieten sau doi. Pentru Nicu Ceaușescu era însă altfel. Pentru el și grupul nostru de prieteni era doar un alt pretext de a ne reîntâlni și de a petrece timpul împreună”, adaugă el.

Mădălin Voicu a spus că Sfântul Nicolae era numai un pretext al unei noi întâlniri între tineri cu aceleași preocupări și care se vedeau aproape zilnic.

„Pentru noi nu se punea chestiunea de a rata vreo întâlnire. Eram uniți și ne bucuram unul de prezența celuilalt. Asemenea zile onomastice nu erau însă foarte diferite de celelalte, normale, să le spun, vă spun sincer!

Desigur, pe lângă câte un pahar de șpriț se adăuga tradiționalul  La Mulți Ani. Într-un fel era doar un pretext de a ne revedea! Atmosfera era lejeră printre noi! Nu se punea prea tare nici chestiunea cadoului. Ce cadou i-ai fi putut lua fiului șefului statului?

Nu-mi amintesc să-i fi dus vreodată vreun cadou aparte. Poate un stilou mai special, o dată sau de două ori. Și nici el nu-mi amintesc să ne fi sugerat vreodată ceva! Sigur, fiindcă era cine era, preparatele și băuturile erau foarte probabil dintr-o anumită categorie, erau ceva mai răsărite.

Dar în rest, ascultam muzică, glumeam și discutam despre te miri ce! Vârsta își spunea cuvântul! Să nu se gândească nimeni că la petrecerile noastre se întâmpla nu știu ce cancan sau că trăgea cu tunul”, a mai spus Mădălin Voicu pentru sursa citată.