Cum se apără medicul Flavia Groșan după scandalul pe care l-a creat: „Eu nu vreau să ajung cu pacienţii mei la oxigen. Unora reuşesc să le cresc saturaţia prin medicaţie”
Medicul Flavia Groșan este unul dintre cei mai disputați medici din țară, acesta reușind să împartă românii în două tabere, una de susținere și cealaltă, împotriva. După declarațiile făcute cu privire la schemele de tratament folosite, mulți pacienți ajunși la spital au refuzat să primească anumite tratamente cu care medicul orădean nu era de acord. În cursul serii de joi, vestitul medic a explicat ce metode folosește pentru a crește saturația pacienților.
„Eu nu am spus niciodată că terapia cu oxigen crează edem pulmonar”
Într-un interviu acordat pentru „Sinteza Zilei”, de la Antena3, medicul Flavia Groșan a declarat încă o dată cum își tratează pacienții cu saturație mică, după ce aceasta a afirmat că terapia cu oxigen generează edem pulmonar, creând un întreg val de revoltă în rândul pacienților internați în spitale.
Surprinsă de cele auzite, medicul contrazice reportul, afirmând că în cel mai rău caz, această terapie cu oxigen poate crea edem cerebral.
În plus, medicul a explicat că în cazul pacienților săi, tratamentele se fac în mare parte online, în funcție de pulsoximetria pe care aceștia o declară. În mod normal, Flavia Groșan începe schema de tratament într-un stadiu incipit, reușind doar prin medicație să crească oxigenul.
„Eu ştiu ce fac eu pacienţilor mei pe care îi tratez online. Eu nu văd pacienţii, mă iau după pulsoximetria pe care mi-o declară ei. Eu încep schema mea foarte repede, la primele simptome. Încerc să nu dau voie COVID-ului să pătrundă în plămân.
De regulă, pornesc de la concentraţii bunişoare, normale, de peste 95%. Categoric, unii încep tratamentul în alte părţi, în alte conjuncturi. Când ajung la mine după 10 zile, normal că mă confrunt cu o saturaţie mai mică. Încep schema mea. Prin combinaţia mea de medicamente încerc să le cresc oxigenul. În puţine cazuri am avut nevoie de oxigeno-terapie.
Ăsta este un caz, cazul acut. Unii care doresc să îi tratez eu, puţini, că cei mai muţi merg în spital. M-am descurcat în foarte multe cazuri fără oxigen. Nu am o statistică, nu ştiu câţi sunt cu oxigen, câţi fără. Acum, de exemplu, care şi-au procurat concentrator. Au saturaţie în jur de 80%.
Eu şi cu ei considerăm că o concentraţie mică, timp de câteva ore, la puţini litri pe minut ar ajuta. Eu nu vreau să ajung cu pacienţii mei la oxigen. În spital este altă etapă de tratament. Cred, totuşi, că puţini dintre pacienţii mei au ajuns la oxigen sau la ventilaţie mecanică. Depinde de la pacient la pacient. Unora, la 80%, reuşesc să le cresc saturaţia prin medicaţie”, a spus Flavia Groşan.