„Încheierea protocolului de predare a amplasamentului se va face după demolarea construcţiilor existente pe teren, între reprezentanţii Consiliului Local – Direcţia Administrarea Patrimoniului şi CNI SA. Se aprobă finanţarea din bugetul local al municipiului Slatina a cheltuielilor neeligibile: demolare construcţii stadion şi racordurile la utilităţi”.
Echipa locală de fotbal se numește CSM Slatina și joacă în Liga a IV-a din Olt. Darius Vâlcov are o puternică influență în Guvern, fiind consilier al premierului Viorica Dăncilă și „creierul” reformelor economice ale PSD.
Stadion și pentru echipa fiului lui Dragnea
GSP notează că, în timp ce Dinamo, echipă de Liga I încă așteaptă un stadion nou, Guvernul mută banii pentru astfel de investiții spre teritoriu. Guvernul a alocat trei milioane de euro și pentru arena construită în Turnu Măgurele. Stadionul a fost inaugurat anul trecut, iar acolo joacă echipa Voința Turnu Măgurele.
Formația evoluează în Liga a III-a și, potrivit Gazetei Sporturilor, e controlată de Valentin Dragnea, fiul președintelui PSD.
Oltenia se mai laudă cu alte două stadioane noi: arena Ion Oblemenco din Craiova a fost inaugurată în noiembrie 2017 și găzduiește meciurile formației CS U Craiova.
O a doua arenă a fost ridicată în Târgu Jiu și va fi dată în folosință odată ce vor fi rezolvate probleme de ordin tehnic. Arena are o capacitate de 12.500 de locuri.