Cum scoți petele de muștar și ketchup de pe haine. Cele mai utile trucuri pentru gospodine

de: Bișinicu Andreea
08 04. 2022

Având în vedere faptul că vremea se încălzește, iar sezonul zilelor petrecute în pădure la grătar se apropie cu pași rapizi, este timpul să aflăm toate trucurile posibile despre cum să eliminăm unele dintre cele mai des întâlnite pete de condimente de pe haine, cele de muștar sau ketchup. Iată ce trebuie să faci.

Cum cureți petele de muștar de pe haine

Cu siguranță ți s-a întâmplat, nu doar o dată, să te trezești cu pete de muștar sau ketchup pe hainele tale colorate sau chiar albe.

Ei bine, fără să te gândești că aceste pete ies doar cu foarfeca, iată cum poți să îndepărtezi acele pete încăpățânate și să îți salvezi articolele vestimentare preferate.

Galbenul puternic din muștar se datorează colorantului de turmeric. Din acest motiv, odată ce ai pătat bluza sau pantalonii cu muștar, e cazul să afli că trebuie să acționezi cât se poate de repede. Iată care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi, atunci când încerci să cureți petele de muștar de pe haine.

Pentru început, curăță excesul cu un cuțit sau o lingură și șterge imediat. Nu freca pata, pentru a evita răspândirea muștarului în zonele neafectate.

Fii atent la țesătura și instrucțiunile de îngrijire ale articolelor vestimentare. Articolele delicate, precum cele din mătase sau lână trebuie duse la curățătorie.

De asemenea, evită produsele cu amoniac, care vor fixa și mai mult pata. Pentru petele uscate de muștar, ideal ar fi să înmoi hainele în apă rece amestecată cu înălbitor, timp de o oră.

Cum scapi de petele de ketchup

Un alt truc genial este să amestecați o soluție din trei părți de săpun de vase cu o parte de alcool de vase. Înmuiați hainele în soluție preț de 10 minute, apoi clătești cu apă fierbinte și speli ca de obicei.

O altă soluție este să amesteci combini o jumătate de cană de apă, o jumătate de linguriță de săpun de vase și câteva picături de oțet alb. Aplică soluția pe îmbrăcăminte și las-o la înmuiat. Odată ce pata a dispărut aproape în totalitate, clătești cu apă fierbinte și speli ca de obicei.

Când vine vorba despre petele de ketchup, în primul rând trebuie să iei excesul de sos de pe haine. Ștergi ușor cu un prosop de hârtie albă sau cu o cârpă de spălat. Clătești cu apă rece, nu cu apă fierbinte.

Pentru lână, tricotaje și articole delicate, e recomandat să amesteci un detergent blând în apă rece. Scufundă articolul în soluție, freacă soluția pe pată și lasă îmbrăcămintea să se înmoaie timp de 10 minute.