Cum scapi de condensul și umezeala din casă. Ce trebuie să faci zilnic

Scapă de condens și umezeală printr-o simplă acțiune pe care trebuie să o repeți zilnic

Geamurile aburite ne dau mari bătăi de cap pe timp de iarnă. Odată cu umezeala din apartament se poate dezvolta și mucegaiul, la fel un fenomen nedorit. Care este soluția și cum scăpăm de probleme? Fă această acțiune zilnic.

Soluții pentru condens și umezeală. Aerisește zilnic

Umezeala apare mai mult în cazul ferestrelor de termopan. Fenomenul este explicat astfel: în încăpere are loc o circulație problematică a aerului, ridicându-se astfel umiditatea, ceea ce duce la formarea condensului pe geamuri, iar în cele din urmă, apare mucegaiul.

O soluție ar fi să deschidem geamurile și să aerisim încăperea sau să folosim filtre pentru circulația aerului. Acesta se montează pe termopane, se închide cu un dispozitiv și se reglează intrarea aerului cu ajutorul întrerupătorului. În acest fel, poți să reglezi ca să intre mai mult aer sau să nu intre deloc. Astfel, aerul circulă în direcția ventilării centrale. Totodată, putem opta pentru recuperatorul de căldură, care permite încăperii să respire.

Această tehnologie îndeplinește funcția de aspirare a aerului în încăpere, cât și de evacuare a aerului umed. Aparatul este dotat cu un dispozitiv de recuperare a căldurii din ceramică, filtre și izolare fonică, iar aerul circulă după principiul inspirare – expirare.

Trebuie menționat că nu există riscul ca frigul să intre în casă, deoarece aerul se încălzește ulterior. De asemenea, cu ajutorul lui sunt înlăturate mirosurile neplăcute și fumul.

Drept urmare, ca să scăpăm de geamurile umede trebuie să lăsăm casa să respire. Această soluție este benefică pentru alergici, dar și pentru persoanele care se îmbolnăvesc des, având o imunitate scăzută.

Sistemul de încălzire e important 

Înainte de a intra în sezonul rece, va trebui să ne asigurăm că avem un sistem de încălzire bine dimensionat și perfect funcțional, căci într-o casă care se încălzește greu poate apărea oricând condensul. Așadar, cu certitudine, menținerea unei temperaturi care să garanteze confortul termic ne va scăpa de condens.

De altfel, casa modernă înseamnă aplicarea unor soluții de termoizolare care să contribuie atât la un ambient optim, cât și la reducerea pierderilor de energie, ceea ce înseamnă și costuri mai mici cu încălzirea și răcirea. Locuința trebuie să fie izolată pe exterior cu o grosime a izolației de minimum 10 centimetri, care să evite lăsarea neizolată a vreunei părți a ei. Acolo unde izolarea nu este continuă pot apărea zone neanveelopate care favorizează apariția condensului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI