Cum scăpăm de valurile de caniculă. Ce trebuie să facă toți românii de la curte, dar și primarii de orașe VIDEO

Cum scăpăm de valurile de caniculă. Ce trebuie să facă toți românii de la curte, dar și primarii de orașe VIDEO
Cum scăpăm de valurile de caniculă

Cum scăpăm de valurile de caniculă. Ce trebuie să facă toți românii de la curte, dar și primarii de orașe. Directorul de meteorologie operațională ANM, Gabriela Băncilă, a făcut precizări despre efectele temperaturilor neobișnuit de ridicate, precum și despre măsurile ce trebuie luate ca să fie reduse.

Disconfort accentuat

Directorul de meteorologie operațională ANM, Gabriela Băncilă, a vorbit despre efectele pe care le au aceste temperaturi neobișnuit de ridicate și despre ce se poate face pentru a le reduce.

„Imaginați-vă că tot acest interval semnificativ cu temperaturi de peste 30 de grade, în decurs de 24 de ore, nu fac altceva decât să producă ceea ce se numește adevăratul stres termic asupra organismului, pentru că nu ne putem odihni, nu ne putem relaxa, nu există o atmosferă confortabilă nici pe timpul nopții.

Ba mai mult, în marile aglomerări urbane, în timpul nopții blocurile, clădirile radiază căldura înmagazinată peste zi, nu în decursul a 2-3 ore după amiaza, ci în decursul a 10-12 ore cu valori de peste 30 de grade.

Aceste nuanțe sunt foarte importante în momentul în care suntem atenți la prognoza meteorologică, pentru că 35 de grade preț de 30 de minute, față de 35 sau 34 de grade în decurs de 2 ore cu o creștere lentă și urmată de o scădere lentă a temperaturii, produc un efect, un disconfort mult mai accentuat decât 20 de minute cu 35 de grade sau poate chiar 40 de grade într-o masă de aer uscat”, a declarat Gabriela Băncilă, directorul de meteorologie operațională ANM, conform DcNews.ro.

Cum scăpăm de valurile de caniculă

Izolarea clădirilor diminuează acest efect al temperaturilor ridicate:

„Toate măsurile pe care ar trebui să le luăm noi ca societate pentru adaptarea la schimbările climatice, printre care această izolare a clădirilor. De asemenea, creșterea zonelor verzi nu face altceva decât să diminueze din acest efect pe care fie valurile de căldură, fie valurile de frig îl pot avea asupra noastră.

Nu este vorba doar despre disconfortul termic, ci și despre disconfortul financiar, pentru că toate aceste lucruri se traduc în bani și produc efecte asupra vieții noastre de zi cu zi, mai ales în perioada pe care o traversăm și mai ales din perspectiva faptului că intensificarea maselor de aer cald peste Europa, lucru care se poate întâmpla și la noi în țară și la începutul lunii iulie, să se traducă prin costuri mai mari la energie, prin faptul că există deja țări europene care au limitat temperatura setată la aparatul de aer condiționat, tocmai pentru ca diferențele dintre temperatura interioară și cea exterioară să nu fie foarte mari, lucru care ar conduce la un consum foarte mare de energie, la costuri mari, la colapsuri și așa mai departe”, a mai spus Gabriela Băncilă.