Cum salvezi o plantă care a înghețat. Trucul e genial și e folosit de grădinarii profesioniști

de: Sabina Anastasia
03 02. 2023

Gospodinele care locuiesc într-un apartament cu balcon larg sau la casă obișnuiesc să cultive diverse exemplare de plante. În sezonul rece, micile grădini își pierd din culoare. Nu puține flori ajung să moară din cauza temperaturilor scăzute. Tu știi cum salvezi o plantă care a înghețat? Grădinarii profesioniști vin cu cele mai bune indicații.

Cele mai rezistente plante la frig

Îngrijirea plantelor în timpul iernii poate reprezenta o reală provocare pentru gospodine. Multe specii de flori ajung să moară din cauza temperaturilor foarte scăzute. În România, în ultimele zile, iarna și-a intrat în drepturi în adevăratul sens al cuvântului. Dacă și tu ai plante pe balcon și nu știi cum să le salvezi de la moarte, ai ajuns la locul potrivit.

Zăpada, înghețul și temperaturile scăzute sunt unii dintre cei mai mari dușmani ai plantelor. Grădinarii profesioniști îți recomandă să iei măsuri din timp pentru a preveni moartea florilor. Există, bineînțeles, plante ce rezistă mai bine decât altele în sezonul rece. Iasomia, lavanda, primula, oleandrul și iedera sunt doar câteva exemple în acest sens.

Poți să te bucuri de o mică grădină frumoasă pe balcon chiar și în timpul iernii. Ai suspiciuni că vreuna dintre florile tale se apropie de moarte din cauza temperaturilor scăzute? Cei mai experimentați grădinari au venit cu sfaturi pentru gospodine privind îngrijirea plantelor pe timp de iarnă.

Dacă ai o floare despre care crezi că este afectată de îngheț, ai ajuns la locul potrivit. Vestea bună este că o poți salva de la moarte. Există un „truc” la care poți apela pentru a-i furniza florii un strat protector împotriva frigului, spun cei mai experimentați grădinari. Procedând astfel, îți vei salva planta de la îngheț.

Cum salvezi o plantă care a înghețat

Dacă planta pe care o ai prezintă pe frunze un strat subțire de gheață, nu ai motive să te îngrijorezi. Grădinarii profesioniști spun că acest tip de peliculă se va topi imediat ce temperaturile vor începe să crească ușor. Totuși, dacă floarea prezintă un strat consistent de gheață sau frunzele sale au devenit brune, înseamnă că a fost afectată de frig.

Secretul pentru salvarea unei flori care a înghețat constă în rehidratarea ei. Ce trebuie să știi este că suprafețele afectate profund de temperaturile scăzute nu se vor reface. Ele trebuie îndepărtate imediat ce începe sezonul de primăvară, în cazul celor menținute afară. Totuși, asta nu înseamnă că planta a murit complet.

Asigură-te că uzi planta suficient de des astfel încât să absoarbă apa care îi lipsește din cauza înghețului. Grădinarii recomandă să uzi floarea în primele ore ale zilei. Atunci, temperaturile au tendința să fie mai ridicate decât în restul intervalului de timp. În caz contrar, hidratarea nu va ajuta. Apa va reîngheța.

Poți să pulverizezi apă pe pământul florii, creând astfel un strat protector împotriva temperaturilor scăzute. Dacă ai posibilitatea, mută planta într-o zonă ferită de frig. Se va recupera mai rapid dacă stă la temperaturi obișnuite.