Cum să folosești bicarbonatul de sodiu pentru a scăpa complet de mucegaiul din casă

de: Daniel Ștefan
29 05. 2019

Bicarbonatul de sodiu este cea mai ieftină și mai eficientă soluție care te scapă de mucegaiul din casă. Îți prezentăm două rețete simple care necesită ingrediente pe care sigur le găsești prin casă.

Cum folosești bicarbonatul de sodiu ca să scapi de mucegai

Mucegaiul este o ciupercă microscopică, adică o plantă parazit care se înmulțește prin microspori. Acesta apare acolo unde există multă umezeală, căldură, dar și întuneric, adică în încăperi unde nu pătrund razele soarelui. În locuințe, cele mai frecvente locuri unde apare mucegaiul sunt baia și bucătăria, mai ales prima, pentru că este multă umezeală.

Nu trebuie să-l confunzi cu igrasia, care înseamnă umezeală acumulată în pereții de zidărie. Însă, igrasia favorizează apariția mucegaiului, precum și a unor boli respiratorii, dacă obișnuiești să petreci mult timp într-o astfel de încăpere.

Mucegaiul se formează acolo unde e umezeală, căldură și puțină lumină

Mucegaiul nu este ușor de înlăturat, mai ales că trebuie mai întâi identificat și nu e întotdeauna ușor. Din fericire, nu trebuie să cheltui mulți bani pe soluții sofisticate pentru curățare. Cea mai eficientă soluție a fost întotdeauna în bucătăria ta, fără să știi. Bicarbonatul de sodiu este kriptonita mucegaiului datorită compușilor săi chimici

Soluții în care adaugi bicarbonat de sodiu care te scapă de mucegai

Bicarbonat de sodiu și oțet

Pentru acest amestec ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • bicarbonat de sodiu;
  • oțet;
  • apă caldă (opțional);
  • ulei esențial (opțional).

Proporțiile fiecărui ingredient îl stabilești tu, dar nu dilua prea mult soluția finală. E important să ai mai multă concentrație de bicarbonat și oțet. După ce ai amestecat toate ingredientele, toarnă substanța rezultată într-un recipient cu pulverizator. Evident, trebuie să pulverizezi direct pe zonele afectate de mucegai verde sau negru, iar acesta ar trebui să dispară după ce se usucă.

Oțetul este foarte util în compoziție pentru că omoară peste 80% dintre spori, bacterii și chiar virusuri.

Bicarbonatul de sodiu ar trebui să se găsească în orice locuință pentru că e utilBicarbonat de sodiu, în combinație cu detergent de vase

Dacă ți se pare că oțetul are un miros prea puternic și nu-l suporți, poți folosi și detergent de vase. Îți trebuie următoarele ingrediente:

  • apă caldă;
  • bicarbonat de sodiu;
  • detergent de vase sau săpun lichid;
  • câteva picături de ulei esenţial de citrice;
  • rozmarin sau mentă.

Aceeași regulă: nu dilua prea mult soluția cu apă. Amestecă bine ingredientele până când obții o pastă omogenă. Aplic-o apoi pe suprafața care prezintă mucegai și las-o să acționeze câteva minute. Șterge apoi întreaga suprafață cu o cârpă uscată.