Cum să faci cea mai delicioasă dulceață de prune fără zahăr. Secretul care îi schimbă gustul

de: Ana Chivu
25 08. 2022

Majoritatea românilor consumă celebrul gem de prune, dar și dulceața din aceste fructe este extrem de bună. Puține gospodine o fac pentru că preferă pentru un astfel de preparat fructe precum: căpșuni, pere sau smochine. Trebuie să încerci și tu rețeta de mai jos care merge de minune cu câteva clătite pufoase sau într-o prăjitură cu blat de vanilie. Nu trebuie să pui deloc zahăr în dulceața ta! Secretul este să alegi cele mai coapte fructe.

Rețetă de dulceață de prune: nu trebuie să pui zahăr deloc

Gospodinele sunt extrem de ocupate în această perioadă a verii. Ultimele zile din sezonul cald sunt încărcate pentru doamnele care pregătesc de zor toate bunătățile pentru cămară pentru iarnă și nu numai.

Majoritatea românilor adoră să aibă un dulap cu dulceață, gem și murături plin. De asemenea, de aici nu lipsește tocana de legume, zacusca de legume sau cea de pește.

Cu siguranță cele care sunt în gândul multora sunt preparatele tradiționale cele mai dulci. Magiunul de prune fără zahăr este potrivit pentru doamnele care sunt la dietă sau pentru persoanele care nu consumă deloc acest ingredient.

Secretul este să aștepți cea mai dulce rundă de prune din sezon. Este recomandat să lași dulceața să se răcească pentru cel puțin două ore înainte să o bagi la borcane.

Mod de preparare: pas cu pas

  1. Spală bine prunele și apoi lasă-le să se scurgă de apă.
  2. Taie prunele în jumătăți și scoate sâmburii. Adaugă prunele într-o cratiță de inox cu fundul gros. Poți alege și o oală emailată cu gura foarte largă, în cazul în care vrei mai multe borcane de gem și folosești pentru asta o cantitate mai mare de prune.
  3. Pune prunele la fiert, amestecând la foc mic până când prunele se transformă într-o pastă groasă. La început se amestecă la intervale mai lungi, însă, pe măsură ce se îngroașă pasta, va fi nevoie să amesteci non-stop ca să nu se ardă.
  4. Pentru amestecat, e recomandat să folosești o lingură (spatulă) mare de lemn, cu coadă mai lungă.
  5. Timpul de fierbere pentru un magiun fără zahăr depinde de cât de zemoase sunt prunele pe care le-ai folosit. De obicei, magiunul ar trebui să scadă la jumătate față de cantitatea inițială de fructe și fierberea prunelor poate dura câteva ore, în funcție de cantitatea de fructe folosită. Totuși, știi când este gata în momentul în care pasta este destul de groasă, iar tu poți să râcâi cu lingura de lemn pe fundul oalei și gemul nu rămâne pe lingură/oală.
  6. Când a fiert suficient, așază magiunul (așa fierbinte cum e) în borcane spălate, sterilizate și uscate, adăugând capacul pentru a se sigila bine. Învelește borcanele cu o cârpă ca să stea încălzite și lasă-le așa până se răcesc complet (de obicei, până a doua zi).