Cum să dormi bine pe caniculă, fără să porneşti noaptea aerul condiţionat. Trucul pe care trebuie să îl ştie toţi românii
Cum să ai un somn plăcut și odihnitor pe caniculă fără să pornești aerul condiționat? Este riscant să adormi cu aerul rece peste noapte pentru că te poți îmbolnăvi. Ce truc te ajută să uiți de acest obicei?
Cum să dormi bine fără să ai aerul condiționat pornit peste noapte?
Multe dintre persoane nu știu cum să mai facă față căldurii, așa că profită la maximum de aerul condiționat sau ventilatorul de care dispun. Din păcate, specialiștii nu recomandă deloc acest obicei pentru că te poți trezi înțepenit din cauza aerului rece constant.
Trebuie să eviți acest lucru, iar pentru asta există alte opțiuni bune care să te ajute. Trage perdelele sau jaluzelele când dormitoarele se află în lumina direct a soarelui și astfel vei crea un flux de aer prin casă. Mai e nevoie, însă, de un singur pas!
Trebuie să deschizi și ferestrele de pe ambele părți ale clădirii, mai cu seamă dacă este dimineață sau chiar și mai târziu de miezul zilei. Dacă adormi lângă cineva, e recomandat să ai o plapumă separată așa fel încât căldura corpului acestuia să nu vă încălzească în somn.
Fă o baie sau un duș călduț pentru a îți scădea temperatura corpului. Dacă nu ai timp sau nu vrei să faci acest lucru, umple o sticlă cu apă caldă și puneți-o la picioare. Când este cald nu e bine să te stresezi și să-ți faci griji. Somnul e strâns legat de bunăstarea emoțională a fiecăruia.
„În fiecare an văd o multitudine de sfaturi despre cum să pui diverse obiecte în congelator – plapuma, lenjeria de pat, perna sau o pungă de orez pe care să o pui în pat cu tine. Această abordare nu funcționează din două motive.
În primul rând, frigul extrem vă va trezi, vă va pune corpul în șoc, vă va împiedica să vă relaxați, ceea ce înseamnă că nu veți fi în starea potrivită pentru somn, iar ]n al doilea rând, va lăsa o mare mizerie în patul dumneavoastră, ceea ce nu este deloc plăcut”
„The Sleep Geek” James Wilson (Sursa: dcbusiness.ro)
Beneficii și riscuri
- Riscuri
Schimbarile bruste de temperatura si umiditate afecteaza sistemul respirator
Are efect de uscare a pielii si a mucoaselor
Contribuie la poluarea fonica
Aerul recirculat poate contribui la transmiterea facila a bolilor infectioase respiratorii
Acarienii si fungii din aer pot cauza reactii alergice
Aerul conditionat este asociat cu rinita cronica, faringita, iritatia gatului si raguseala
Aerul conditionat poate accentua afectiunile oculare, cum ar fi conjunctivita si blefarita si cauzeaza probleme pentru purtatorii de lentile de contact.
- Beneficii
imbunatatirea nivelului de confort la locul de munca, dar si in alte locuri
cresterea performantei la locul de munca
stimularea activitatii fizice si intelectuale
o temperatura mai mica reduce prezenta insectelor si a parazitilor
scade posibilitatea unei persoane de a transpira sau de a se deshidrata
un sistem curat de aer conditionat ajuta la excluderea alergenilor externi, cum ar fi polenul
daca aparatul de aer conditionat este calitativ si bine intretinut, se va reinnoi si imbunatati calitatea aerului din incapere. (Sursa: sfatulmedicului.ro)