Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis, la vizita oficială din Ierusalim. Nici nu zici că este Prima Doamnă
Carmen Iohannis surprinde cu stilul abordat în vizita oficială recentă pe care a făcut-o la Ierusalim. Unii din cei care o urmăresc pe rețelele de socializare s-au bucurat să o vadă abordând astfel de piese vestimentare, alții au criticat-o pentru alegerea făcută.
Președintele României, vizită oficială în Ierusalim
Președintele României și soția sa au vizitat, în cursul zilei de miercuri, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Aceștia au acceptat cu bucurie să se pozeze cu românii aflați în pelerinaj la locul sfânt. Numeroși lideri au fost prezenți la Ierusalim cu ocazia celei de-a cincea ediție a Forumului liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.
De asemenea, în aceeași zi s-au împlinit 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau – „Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism”, care va avea și el loc tot la Ierusalim, joi, 23 ianuarie. Printre personalitățile venite la cele două evenimente s-a numărat și Emmanuel Macron, președintele Franței. Carmen și Klaus Iohannis i-au impresionat din nou pe români cu apariția lor la întrunirea specificată.
Cum s-a îmbrăcat Caremn Iohannis?
Majoritatea celor care le urmăresc activitatea au putut observa încă o dată simplitatea și decența cu care și-au făcut apariția printre numeroșii lideri prezenți la evenimentele în cauză. Prima Doamnă a ales să poarte o pereche de pantaloni negri și o geacă scurtă tot neagră la care a adăugat o pereche de ochelari cu ramă colorată și o poșetă albă.
În aceeași notă simplă s-a prezentat și președintele României. Klaus Iohannis a decis să poarte o pereche de blugi și un pulover negru în partea de sus. Dacă unii au apreciat liniștea și relaxarea afișată de cei doi, alții i-au criticat aspru pentru alegerile mult prea simple. Amintim că azi, 23 ianuarie, va avea loc oficial ediția a cincea a Forumului liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului. Președintele s-a întâlnit deja din cursul zilei de marți cu Reuven Rivlin, omologul său israelian, iar ieri cu Benjamin Gantz, liderul Alianței Albastru și Alb.