Cum s-a dus Gigi Becali la oile lui. Își vede în continuare de treabă și nu ține cont de ordonanțele militare
Mulți dintre noi suntem nevoiți să stăm în casă, datorită stării de urgență, dar nici măcar asta nu îl oprește pe latifundiarul și patronul clubului FCSB, Gigi Becali, să-și vadă de treburi, printre care și turmele sale de oi.
Cum s-a dus Gigi Becali la oile lui
Gigi Becali este recunoscut pentru ieșirile sale din peisaj, fie că vorbim de interviurile date la meciurile clubului pe care-l patronează, fie în general. Nici de data asta nu a fost altfel și a decis să își vadă de afaceri, chiar dacă situația actuală ar fi trebuit să-l determine să stea acasă, ca noi ceilalți.
Astfel că latifundiarul, după ce a fost prins în trafic de poliție și fără declarația pe propria răspundere completată, a decis să plece spre zona unde se află turmele sale de oi, dar nu oricum, ci într-o limuzină de lux care valorează peste 200.000 de euro.
Își vede în continuare de treabă și nu ține cont de ordonanțele militare
Chiar el a recunoscut că se mișcă mult în această pandemie, și că nu a ținut deloc cont de cerințele ordonanțelor militare. A avut și probleme cu poliția în acest sens, dar nu a explicat dacă a fost sau nu amendat, așa cum prevede legea.
”Da, m-au oprit şi pe mine să mă verifice. Mi-au cerut declaraţia. Nu aveam nici o declaraţie. Păi ce-i aia? Ce să fac? Eu fac declaraţie pentru mine? Să-mi semnez singur? Eu sunt patron, angajator, eu nu mă duc la muncă”, a declarat Gigi Becali la Antena 3.
În această perioadă Gigi Becali a făcut și acte de caritate către spitale din București și pentru o parte din nevoiași, făcând donații, cumpărând, acolo unde este nevoie, echipamente medicale și chiar transformând o fabrică pentru a produce măști și combinezoane de protecție pentru medicii aflați în linia întâi în lupta cu pandemia coronavirus.
”Eu ies să fac doar binefaceri: dau bani pentru combinezoane, pentru echipamente, pentru măşti, ajut spitale, ajut biserici. Eu mă duc să fac voluntariat pe vreme de criză. Voluntariat pe banii mei, da?”, a mai spus șeful roș-albaștrilor.