Cum primești trei pensii în avans. Ce trebuie să faci acum dacă ai card la Raiffeisen Bank
Când ai nevoie de bani în plus, statutul de pensionar îți aduce dobânzi reduse pentru descoperitul de cont și creditele Raiffeisen Bank. Cum primești trei pensii în avans și ce trebuie să faci ca să ai card la instituția numită?
Cum primești trei pensii în avans?
Pentru cheltuielile neprevăzute, pensionarii pot accesa oricând un descoperit de cont (Overdraft). Astfel, pot primi până la 3 pensii în avans pe cardul de pensie Raiffeisen Bank. Bunicii beneficiază de zero lei comisioane de acordare și administrare, iar dobânda se aplică numai pentru sumele utilizate.
Când vine vorba despre sume mai mari, pensionarii au la dispoziție credite la un act distanță, toate cu dobânzi preferențiale în cazul în care încasează pensia la Raiffeisen Bank, anume Flexicredit, creditul de nevoi personale fără ipoteză și Flexicredit Refinanțare, creditul de refinanțare fără ipotecă.
Pensia pe card
Milioane de pensionari își primesc pensia pe card, o măsură care, spunea Teodorovici, în 2019, face economii substanțiale la buget. La acel moment, oficialul declara că vrea ca statul să nu mai dea 600 de milioane de lei anual pentru expedierea pensiilor prin Poșta Română. Astfel, din 2020, pensia să nu mai fie adusă de poștaș, ci să fie virată pe card. Măsura afectează circa 3,2 milioane de pensionari, bătrâni care se vor adăuga celor 2,17 milioane pensionari care își încasează pensiile în conturi bancare.
Avantaje și dezavantaje virarea pensiilor pe card
- Avantaj. Ca orice măsură, trecerea pensiilor pe card aduce avantaje și dezavantaje. Pensionarii nu vor mai fi la mâna poștașilor, nevoiți deseori să aloce câteva zile plății pensionarilor, în special în zonele rurale, având banii livrați electronic.
- Dezavataj. Pentru a folosi banii primiți pe card pensionarii trebuie să se afle în localități în care există măcar un bancomat. Chiar și așa, acesta se poate afla la o distanță considerabilă de locuința beneficiarului. În mod identic, îndeosebi în mediul rural, lipsesc punctele POS la magazine ceea ce împiedică pensionarii să poată cumpăra bunurile necesare. Nelămuririle privind situația conturilor bancare nu pot fi obținute telefonic, situație deseori dificilă, ori numai la sediul băncii.