Cum poți schimba contul pentru alocația copilului. Pașii pe care trebuie să îi urmezi
Alocația pentru copiii din România se acordă lunar pe baza unei cereri achitându-se până la împlinirea vârstei de 18 ani. De-a lungul timpului, alocațiile s-au majorat, urmând ca acestea să crească din nou. Suma de bani este achitată în contul unuia dintre părinți, însă ce se întâmplă atunci când vreți să schimbați contul? Iată cum poți schimba contul pentru alocația copilului și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi.
Ce acte sunt necesare pentru a primi alocația
Alocaţia de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetăţeni români, fără discriminare, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
De asemenea, de alocația de stat pentru copii beneficiază şi copiii cetăţenilor străini, precum şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi/rezidente în România, în condiţiile legii, dacă locuiesc împreună cu părinţii.
Pentru a beneficia de alocația de stat pentru copii, va trebui să depuneți o cerere la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe a cărei/cărui/căror rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, după caz, reprezentanţii legali ai copiilor.
Citește și: O alocaţie în plus pentru copii. Legea care ar ajuta părinţii din România
Iată ce acte sunt necesare pentru alocația de stat pentru copii:
- cerere tip cerere pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii;
- copie CI/BI părinţi – 1 copie xerox pentru mamă şi 1 copie xerox pentru tată;
- copie si original – certificat de naştere copil;
- copie si original – livret de familie- actualizat ( se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă) sau certificat de casatorie;
- copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
- copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
- copie acte reşedinţă, în cazul în care unul dintre părinti sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre tările U.E;
- extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar.
Cum poți schimba contul pentru alocația copilului
Părinții care doresc să schimbe contul în care primesc alocația copilului trebuie să aibă noul extras de cont cu care să meargă la „Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială”. Aici vor depune extrasul de cont alături de o cerere de virare a alocației în contul specificat.
Cine beneficiază de alocația pentru copii
Alocația se acordă copiilor din România până la împlinirea vârstei de 18 ani, lunar, doar în baza unei cereri formulată de unul dintre părinți. Mai mult de atât, copiii care s-au născut în Republica Moldova, ai căror părinți au cetățenie română, pot primi alocația.
Tot ce trebuie să facă părinții este să depună doar un dosar la Primăria localității pe a căror rază teritorială își au domiciliul în România. Cu toate acestea, este obligatoriu ca părintele care solicită alocația să dețină buletin de identitate românesc și să fie transcris certificatul de naștere al copilului.
Citește și: De când se aplică majorarea alocațiilor pentru copii. Anunțul făcut de ministrul Marius Budăi
Alocația copiilor va crește în România de la 1 ianuarie 2023
În ultimii ani, Guvernul a majorat de mai multe ori alocațiile copiilor. Alocația pentru copiii cu vârsta până la 2 ani a crescut până la 600 de lei, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani s-a majorat până la 243 de lei.
Guvernul de la București a anunțat că, începând cu anul 2023, alocațiile vor fi indexate cu rata inflației înregistrată în cursul anului 2021. Prin urmare, acest lucru presupune o majorare de 5,5% sau circa 12 lei pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 2-18 ani, adică 243 de lei. Cu toate acestea, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat ca alocațiile vor crește cu până la circa 10%.
”Vor creste alocațiile copiilor. Va fi o creștere un pic mai mare. Va crește de la 243 la 274 de lei (RON) și de la 600 de lei la 676 de lei (RON)”, a declarat oficialul român.