Cum pot obține 400 de români câte 30.000 de euro fiecare, până la finalul lui 2024. Programul funcționează pe principiul: „Primul venit, primul servit”
Programul Family Start, unul dintre cele mai atractive credite de pe piață, se deschide din nou pentru înscrieri, oferind o ultimă șansă în acest an pentru tinerii interesați să își atingă obiectivele personale. Ministerul Familiei a anunțat suplimentarea fondurilor, iar noile înscrieri promit accesul la credite avantajoase, cu o dobândă susținută în proporție de trei sferturi de către stat.
Ce este creditul Family Start și de ce este atât de căutat
Creditul Family Start a captat rapid atenția datorită beneficiilor pe care le oferă și a devenit opțiunea ideală pentru mulți tineri și familii aflate la început de drum. În contextul creșterii dobânzilor pe piață, acest credit devine și mai atractiv, întrucât statul suportă 75% din dobândă, fapt care le asigură celor care împrumută cea mai mică rată disponibilă în prezent.
Ministerul Familiei a decis să suplimenteze fondurile pentru acest program, permițând altor aproximativ 400 de persoane să beneficieze de acest credit, în limita sumei maxime de 150.000 de lei, adică în jur de 30.000 de euro. În acest scop, trei bănci partenere au primit bugetul necesar pentru a susține noile cereri, fiecare având propriul proces de înscriere și condiții specifice de acordare. Majoritatea băncilor oferă și opțiunea de înscriere online, iar cei interesați trebuie să fie pregătiți pentru a aplica într-un sistem de tip „primul venit, primul servit”.
Condiții necesare pentru a accesa împrumutul
Pentru a accesa un credit Family Start, este necesar ca aplicanții să îndeplinească anumite condiții. În primul rând, vârsta maximă acceptată este de 45 de ani, iar venitul lunar pe membru de familie trebuie să fie mai mic de 6.000 de lei. Programul este dedicat atât familiilor aflate la început de drum, cât și celor monoparentale sau tinerilor care intenționează să întemeieze o familie.
Un aspect important de reținut este că, deși creditul nu este destinat doar persoanelor cu venituri mici, veniturile per familie trebuie să respecte criteriile programului. De exemplu, într-o familie cu doi copii, veniturile totale ale părinților ar trebui să fie de maximum 24.000 de lei lunar pentru a se încadra.
îProgramul Family Start este conceput pentru a sprijini tinerii și familiile în a-și atinge obiectivele, iar lista destinațiilor acceptate este destul de generoasă. Suma poate fi folosită pentru avansul la achiziționarea unei locuințe, pentru cumpărarea unei mașini, pentru acoperirea costurilor unei nunți sau chiar pentru tratamente medicale. De asemenea, cei care dețin deja un credit ipotecar, cum ar fi „Noua Casă”, pot utiliza suma de 30.000 de euro pentru a-l achita parțial sau total, beneficiind astfel de dobânda redusă a creditului Family Start.
Un credit de nevoi personale cu o dobândă minimă
Totuși, pentru orice cheltuială este necesară prezentarea unor documente justificative, cum ar fi antecontracte, facturi sau bonuri, întrucât fondurile nu sunt transferate direct în contul beneficiarului fără o destinație clară. Family Start este, de fapt, un credit de nevoi personale care trebuie rambursat în termen de cinci ani. Cu toate acestea, dobânda scăzută îl face atractiv și convenabil pentru cei care vor să își achite alte credite sau să facă investiții de durată.
Cei care doresc să achite un credit ipotecar pot lua în considerare Family Start, având ocazia de a încheia un astfel de credit mai repede, economisind semnificativ în decursul celor cinci ani de rambursare. Interesul pentru acest program este crescut, iar pentru anul viitor, plafonul va fi chiar mai mare, conform Ministerului Familiei.