Cum o apără Ianis Hagi pe Simona Halep în noul scandal de dopaj. Fotbalistul nu a putut rămâne fără reacţie

de: Ionuț Vieru
20 05. 2023

Simona Halep a fost acuzată că a folosit substanțe interzise încă de anul trecut, însă procesul împotriva campioanei continuă chiar și astăzi. Ianis Hagi este alături de Simona, iar recent, fotbalistul a postat un mesaj de susținere pe rețelele de socializare.

Ianis Hagi reacționează în situația Simonei Halep

Simona Halep se declară „hărțuită” de Agenția Internațională a Integrității în Tenis, având în vedere că și-a dovedit contaminarea cu Roxadustat, fapt care arată că nu a consumat intenționat substanțe interzise în cariera sa.

„Din 7 octombrie, am trăit cel mai rău coșmar al vieții mele. Nu doar că numele meu a fost pus în cele mai crâncene situații, dar trebuie să îmi arăt nevinovăția, când eu nici măcar nu m-am gândit vreodată că am folosit vreo substanță interzisă.

Acum că am stabilit în mod evident că am fost victima unei contaminări, acum ei au venit cu faptul că evoluția sângelui meu nu a fost bună. Trei experți din lumea asta care au studiat testele mele de sânge au fost extremi de clari că sângele meu e complet normal.

Mă simt neajutorată, agresată, că încearcă să mă facă vinovată de ceva ce nu am făcut. Încă odată, toată viața mea am fost total împotriva trișatului. Nu se aliniază cu valorile mele”, a precizat Simona Halep pe Instagram.

Ianis Hagi a distribuit postarea campioanei, reacționând la a doua acuzare primită de Simona, spunând că este „Inacceptabil”.

Ianis Hagi

Citește și: Anunțul trist făcut de Ianis Hagi. Mijlocașul este OUT din lotul lui Rangers

Fanii Serenei Williams au lansat o petiție împotriva Simonei Halep

Potrivit Agenției Internațională de Integritate a Tenisului, Simona Halep a fost acuzată de o nouă încălcare a regulamentului antidoping, din cauza unor „nereguli în pașaportul biologic al sportivei”.

Simona Halep este suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost testată pozitiv cu Roxadustat în timpul US Open. În tot acest timp, oamenii s-au împărțit în două tabere: cei care o susțin pe româncă și cei care o acuză că ar fi trișat.

O parte din fanii Serenei Williams au inițiat o petiție împotriva Simonei Halep, iar acum cer retragerea titlului câștigat în anul 2019 la Wimbledon. În finală, Simona a învins-o pe Serena cu scorul 6-2, 6-2.

Citește și: „Este o victimă”! Mouratoglou, prima declaraţie după noile acuzaţii aduse Simonei Halep. CTP vorbeşte despre finalul carierei sportivei

“Să i se ia titlul câştigat la Wimbledon în 2019 pentru dopaj şi să i se dea Serenei Williams. E momentul să luăm atitudine”, a scris pe Twitter un susținător al jucătoarei din SUA.