Cum l-a înjurat Ion Țiriac pe un rival. Ilie Năstase a fost martorul evenimentului

Cum l-a înjurat Ion Țiriac pe un rival. Ilie Năstase a fost martorul evenimentului
Cum l-a injurat Ion Tiriac pe un rival. Ilie Nastase a fost martorul evenimentului

Ilie Năstase și Ion Țiriac au foarte multe amintiri împreună. Cei doi foști mari campioni ai tenisului se cunosc de peste șase decenii, dar abia acum s-a aflat asta. Ion Țiriac și-a ieșit din minți și a început să-l insulte pe unul din rivalii săi. Ilie Năstase a fost martorul evenimentului. Ce s-a întâmplat, de fapt. 

Cum l-a înjurat Ion Țiriac pe un rival

Se cunosc de peste 60 de ani, sunt foarte buni prieteni și au făcut istorie, împreună, în sportul alb. Ilie Năstase are foarte multe amintiri plăcute alături de Ion Țiriac. Deși există o diferență de vârstă de șapte ani între cei doi, Nasty încă își amintește cu plăcere clipele în care a fost copil de mingi pentru actualul președinte al Fererației Române de Tenis.

Invitat în cadrul emisiunii „Legende, cu Dan Negru” la Antena 1, fostul lider mondial al tenisului a povestit cum l-a înjurat Ion Țiriac pe un rival în timpul unui meci amical. S-au cunoscut pe terenul de tenis, când jucătorul român avea 18 ani, iar micuțul Nasty numai 11. Fostul soț al Ioanei Filimon era băiat de mingi pentru cel care avea să devină unul dintre cei mai buni prieteni ai săi.

„În ’59 el cred că avea 18 ani, eu aveam 11, că e cu șapte ani mai mare că mine. Și am fost copil de mingi acolo, ăla Viziru era mai în vârstă, îl mai înjura pe Țiriac. Țiriac la început nimic, ăla voia să facă mișto de el, avea două seturi la zero, a vrut să facă cu mâna stângă ceva, nu i-a reușit.

După aia a început să-l înjure și Țiriac, cum înjura ăla, cum înjura Tiriac. S-a enervat ăla și l-a bătut Țiriac până la urmă. Nici acum nu știe… ‘Nu știu Năstase, nu recunosc că ai fost băiat de mingi’… Lasă că recunosc eu!”, și-a amintit Ilie Năstase, în cadrul emisiunii „Legende, cu Dan Negru” de pe Antena 1.

„Legende, cu Dan Negru” se bucură de un imens succes

Emisiunea „Legende, cu Dan Negru” este un proiect de suflet al vedetei de la Antena 1. Conceptul acestei idei provine de la faptul că regele audiențelor a cunoscut, de-a lungul anilor, cele mai mari nume din România, printre care numărăm artiști, sportivi, actori sau vedete de televiziune. Ilie Năstase este unul dintre invitații de seamă ai lui Dan Negru.

Am stat la masă cu oameni spumoși, oameni frumoși, dar n-am apucat niciodată să stau cu ei la o masă, să povestească toate lucrurile astea. Și atunci, vorbind cu mai mulți colegi de-ai mei din breaslă, m-am decis. E un proiect antiparastas. Sunt oameni atât de importanți despre care noi toți ne amintim de ei când e breaking news-ul la televizor despre dispariția lor, parastasul lor.

E povestea vieții lor în 10 fotografii importante, cele mai importante din viața lor. E un proiect independent pe care l-am făcut cu echipa mea și am avut bucuria să descopăr că Antena a vrut să intre în parteneriat cu mine în această poveste.”, a declarat Dan Negru, exclusiv pentru Pagina de Media.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI