Cum l-a avertizat Nicolae Ceaușescu pe Papa Ioan Paul al II-lea despre atentat. De unde știa că e în pericol
Papa Ioan Paul al II-lea este primul Papă care a ajuns în România, în 1999. El conducea, însă, Biserica Catolică încă din 1978, iar Nicolae Ceaușescu, în încercarea de a se pune bine cu Occidentul, a obținut o informație care l-ar fi ajutat, poate, să prevină tentativa de asasinat la adresa fostului Suveran Pontif.
Sunt puține legăturile dintre Nicolae Ceaușescu și Papa Ioan Paul al II-lea. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată, iar în momentul în care fostul Suveran Pontif a vizitat România, Ceaușescu era decedat de aproape 10 ani.
În vremea în care Papa Ioan Paul al II-lea a condus Biserica Catolică, Nicolae Ceaușescu nu a fost invitat la Vatican. Singura deplasare a avut loc în 1973, când cuplul dictatorial a fost primit de Papa Paul al VI-lea.
Cum a încercat Nicolae Ceaușeascu să-l salveze de la moartea pe Papa Ioan Paul al II-lea
Fostul dictator Nicolae Ceaușescu obținute o informație despre care credea că îl va ajuta să fie văzut bine în Occident. Cu șase luni înainte de ziua de 13 mai 1981, atunci când cetățeanul de origine turcă Mehmed Ali Agca l-a împușcat pe Papa Ioan Paul al II-lea, Ceaușescu a informat serviciile secrete franceze că împotriva fostului Suveran Pontif se pregătește un atentat.
Unul dintre reprezentanții serviciilor franceze de la acea vreme, Alexandre de Marenches, punea, la începutul anilor 90 că atentatul ar putea fi pus la cale de către agenții KGB sau de către cei din Bulgaria. Varianta cea mai plauzibilă era că vor fi implicați agenții bulgari, sub coordonarea KGB.
Au exista numeroase informații privind un posibil atentat împotriva Papei Ioan Paul al II-lea, mai ales de la colaboratorii din estul Europei. Una dintre informații a venit chiar de la București, Ceaușescu fiind informat de serviciile românești că fostul Suveran Pontif va fi ținta unui act terorist.
Vaticanul a fost anunțat, dar nu a luat în seamă amenințarea pentru că venea din partea conducătorului unui regim comunist.
Ceaușescu încerca să obțină credibilitate în Occident
La acea vreme, se știa faptul că Ceaușescu duce o politică la două capete. Pe de-o parte, dorea să intre în grațiile Occidentului, dar, de pe altă parte, nici nu voia să piardă sprijinul Moscovei. Mai mult decât atât, liderul de la București avea legături cu Licio Gelli, aflat în mijlocul unui scandal care a ținut prima pagină a ziarelor.
Gelli era un afacerist italian cunoscut pentru legăturile puternice cu KGB. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare, în 1981, pentru spionaj politic, militar și industrial. Credibilitatea lui Ceaușescu era, așadar, aproape de zero, așa că dictatorul de la București nu a fost luat în seamă.
Cum a decurs tentativa de asasinat
Tentativa de asasinat care l-a vizat pe Papa Ioan Paul al II-lea a avut loc pe 13 mai 1981. Turcul Mehmed Ali Agca, în vârstă de 23 de ani, sosise la Roma cu trei zile mai devreme, împreună cu un complice. Avea asupra lui un pistol și o grenadă. Pe 13 mai, cei doi s-au instalat în Piazza San Pietro, așteptând trecerea fostului Suveran Pontif.
După ora 17, atunci când Papa Ioan Paul al II-lea se afla la doar trei metri de cetățenii care veniseră să-l asasineze, Agca l-a împușcat de două ori. Când a fost arestat, asupra lui s-a găsit un bilet pe care scria „L-am omorât pe Papa pentru ca Lumea sa afle despre victimele imperialismului din Uniunea Sovietică, Palestina și Lumea a Treia…”.
Ulterior, Guvernul din Germania arăta că „KGB a ordonat atentatul, iar serviciile bulgare l-au executat (prin intermediul lui Ali Agca și a altor teroriști turci)”.