Cum îți alegi corect centrala termică. 4 lucruri de care trebuie să ții cont. Ce repere trebuie să ai

Autor: Moraru Madalina - 17:51, 21 nov. 2019

Alegerea unei centrale termice poate deveni una aproape imposibilă, mai ales dacă nu sunt cunoscute anumite criterii de bază, de la care ar trebui să pornească orice căutare. De aceea, îți prezentăm câțiva pași simpli prin care misiunea achiziționării oricărui echipament de încălzire pentru locuință să devină una dintre cele mai facile.

Cum îți alegi corect centrala termică. 4 lucruri de care trebuie să ții cont

Printre reperele pe care trebuie să le ai în vedere, înainte de o asemenea achiziție, este și cel al locului în care va fi amplasat echipamentul de încălzire. Trebuie, înainte de toate, să te asiguri că este un spațiu foarte bine ventilat. Mai mult, trebuie să existe o mare atenție și la tipul de combustibil utilizat de centrală, pentru producerea de agent termic.

Cum îți alegi corect centrala termică. 4 lucruri de care trebuie să ții cont. Ce repere trebuie să ai
Oricine trebuie să țină cont de câteva reguli la achiziția unei centrale termice

Centralele termice pot funcționa pe bază de gaz metan și pe GPL, însă există și centrale care utilizează combustibili lichizi, precum motorina, sau cele pe combustibilul solid. De aceea, o centrală termică poate fi pusă în funcțiune cu ajutorul unor combustibili precum lemn, cărbuni, peleți sau rumeguș. Dacă cele electrice par cea mai bună variată, la momentul achiziției, odată cu trecerea timpului și sosirea primelor facturi veți constata că nu a fost deloc o variantă optimă. În continuare, cele mai populare printre consumatorii români sunt centralele termice pe gaz.

Ce repere trebuie să ai când alegi o centrală termică

Un alt aspect de care trebuie ținut cont este și modul în care gazele sunt evacuate din locuință, în urma arderii. Tocmai din acest motiv, centralele se împart pe mai multe categorii și pot să existe cele cu tiraj natural, unde aerul necesar arderii este preluat din încăperea unde centrala a fost montată. Evacuarea, în acest caz, se produce prin intermediul unui coș de fum. Pe lângă instalarea centralei, trebuie să vă asigurați că ați construit și un astfel de coș. Cele cu tiraj forțat sunt prevăzute cu un kit special al cărui rol este de a prelua aerul de afară pentru a produce arderea, potrivit Protv.ro.

Un alt sfat cât se poate de util mai este și cel de verificare a modului în care este produsă apa caldă. Unele centrale de apartament pot îndeplini doar rolul de încălzire, pe când altele au și funcția de a produce apă caldă într-un regim instant. De asemenea, pot avea instalat în interior și un boiler, fie poate fi montat unul separat, în acest scop.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI