Cum își strigă Dani Oțil soția prin casă. Gabrielei nu îi place deloc: „Îi zic așa ca să o enervez”

de: Năstase Mirabela
22 04. 2022

Dani Oțil a dezvăluit, în cadrul unei discuții cu un psihoterapeut specializat în relații de cuplu, cum își strigă, mai nou, soția prin casă, doar pentru a o enerva. În plus, matinalul a mai dezvăluit că cei doi soți nu se alintă nicicum și că se gândește serios să „reinvestească” în relație.

Cum o strigă Dani Oțil pe Gabriela Prisăcariu prin casă

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu fac un cuplu fericit, însă au și momente de… tachinare. Dani Oțil a povestit în cadrul ediției de vineri a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani că obișnuiește să își strige soția cu apelativul „mama”, iar asta pare să o enerveze pe Gabriela Prisăcariu.

„Eu îi mai zic „mama”, soției mele, dar eu îi zic așa ca să o enervez. Noi nu ne alintăm de fel. Mă reapuc și eu de reinvestit în relație”, a dezvăluit Dani Oțil.

Dani Oțil a vorbit, tot în cadrul ediției de azi a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, ce întrebări i s-au pus în această perioadă de către unii clienți care țin post.

„Mă întreabă unii la restaurant dacă crevetele e pește. Și îmi zic că nu cred, că să le dau în scris, iar apoi îi aud cum înjură prin parcare”, a mai dezvăluit Dani Oțil.

Dani Oțil a mai povestit pe Instagram detalii din familia sa. El a povestit de ce soția sa nu își mai dorește să plece cu avionul în vacanțe.

„8 luni în care nu am fost nicăieri cu soția, am decis să plecăm trei zile. Ea nu mai vrea să plece deoarece bocește. De două luni se uită, face rezervări, îmi spune unde o să mâncăm.(…)

Acum, ea nu mai vrea să mergem. A zis că până acum, dacă ar fi căzut avionul nu-i păsa, acum îi pasă, ceea ce mă îndeamnă să-i propun să mergem doar separat în vacanțe.”, a spus Dani Oțil pe Instastories.

„Este foarte greu”

Gabriela Prisăcariu, la rândul ei, a făcut o mărturisire despre fiul ei, Luca Tiago.

„De ieri experimentăm ceva nou. Până acum el era adormit numai în brațe, plimbat. Dar se face greu și spatele meu nu mai poate.

Așa că de ieri am început să-l pun în pătuțul luni, la trei ore de la ultimul somn, îi pun o melodie, se mai foiește, mai plânge și până la urmă adoarme.

Am învățat o lecție foarte importantă zilele astea- că trebuie să fii puternică și să te ții tare, pentru că dacă el te simte slab, gata, s-a terminat. Adică, când începe să plângă în pătuț, imediat îl iei în brațe, cum fac eu, nu e bine.

Dar încerc să fiu tot mai puternică și să nu mă las impresionată. Este foarte greu.”, a menționat topmodelul pe contul său de Instagram.