Cum faci scrijele de fructe, fix ca la bunica acasă. Truc genial venit tocmai din Moldova

Cum faci scrijele de fructe, fix ca la bunica acasă. Truc genial venit tocmai din Moldova
Cum faci scrijele de fructe

Trei antreprenori din Iași s-au decis să ducă mai departe gustul tradițional al fructelor coapte la cuptor ca pe vremea bunicii.

Cum faci scrijele de fructe, fix ca la bunica acasă

Astfel, inițiatorul Bogdan Ghineț a lucrat aproximativ un deceniu în domeniul implementării proiectelor cu fonduri europene și naționale. Stabilit în Iași după ce a absolvit studiile universitare, este unul dintre cei trei asociați care, la granița dintre județele Iași și Vaslui dezvoltă o afacere cu fructe feliate și deshidratate și deshidratate, denumită ”scrijele de mere ca la bunica”. Ele reprezintă de fapt o întoarcere la gustul din trecut.

După ce a umblat prin lume vreme de mai mulți ani, venind în contact cu domeniul implementării proiectelor cu fonduri europene și naționale, acesta a realizat că fructele și legumele românești sunt exportate numai ca materie primă, iar fructele deshidratate se găsesc numai în cuptoarele bunicilor. Și așa s-a hotărât să devină antreprenor.

„În urma unor evenimente la care am participat în calitate de consultant pe fonduri europene, am identificat o oportunitate în zona de procesare a fructelor, deoarece, în România, etapa de procesare este omisă de foarte mulţi fermieri care deţin livezi. Am considerat că este oportun să dezvolt acest domeniu şi această idee”, a spus Bogdan Ghineţ, potrivit adevărul.ro.

La început, afacerea a debutat printr-o colaborare cu un partener, care îl ajuta cu procesarea fructelor, în timp ce el se ocupa de vânzarea și de achiziționarea materiei prime. Iar după doi ani în care numai a comercializat fructe deshidratate, el și-a dat seama că nu este destul și că o astfel de afacere merită mai multe investiții. El a pus bazele apoi propriului punct de procesare a acestor produse, iar rețeta scrijelelor de fructe este gândită în totalitate de el și alți doi asociați ai afacerii, tot din Iași.

Care este rețeta scrijelelor de fructe

Iar rețeta scrijelelor de fructe este una foarte simplă.

 „Fructele sunt spălate, se elimină cotorul sau sâmburele, în funcţie de tipul fructului. Ulterior, fructele sunt feliate şi întinse pe nişte site de inox şi stau în cadrul acelui deshidrator undeva între 25 şi 35 de ore, la o temperatură de 40 de grade. Este un proces lent de deshidratare. În final, fructele sunt ambalate”, a explicat Bogdan Ghineț.

De menționat este că fructele provin din cadrul unor livezi locale.

„Asta ne-am dorit de la început, să promovăm materia primă locală”, a mai declarat ieşeanul.

Cu toate că afacerea a început doar cu scrijele de mere, acum, antreprenorii ieşeni vând mere, prune, caise, pere şi gutui în multe băcănii şi magazine locale din câteva oraşe din România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI