Cum faci negrese de ciocolată fără unt și fără lapte. Rețeta simplă și rapidă

de: Anca Lupescu
19 09. 2021

Dacă ai poftă de ceva dulce și delicios, dar și ușor de preparat și cu ingredientele pe care deja le ai în casă, ar fi bine să încerci această negresă care se face în doar câțiva pași simpli.

Cea mai delicioasă negresă fără unt și lapte

Cu siguranță este frustrant când ți se face poftă de ceva dulce, dar nu ai în care lapte sau unt, ingrediente necesare pentru mai toate prăjiturile și deserturile.

Ei bine, această negresă nu numai că nu conține lapte sau unt, ci este și super ușor de făcut și este foarte aromată.

În plus, o poți servi cu înghețată, dacă ai prin congelator sau poți prepara chiar tu acasă o înghețată din fructe congelate și lapte praf.

Iată rețeta de negresă:

  • 450 g iaurt grecesc
  • jumătate pahar cacao
  • 100 g zahăr normal
  • 1 ou
  • 1 linguriță praf de copt
  • esență de vanilie
  • 1 pahar fulgi de ovăz

Cum se face negresa

Vei avea nevoie de un blender în care să amesteci totul sau un robot de bucătărie. Pur și simplu pune iaurtul în blender, apoi fulgii de ovăz și amestecă bine de tot. Apoi adaugă oul, cacao și zahărul.

Ai grijă să bați bine aluatul, cât să nu se mai simtă textura crocantă a fulgilor de ovăz, dar nici granule de zahăr.

Preîncinge cuptorul la 200 de grade și pregătește o tavă. Unge-o bine cu ulei și apoi tapeteaz-o cu făină pe margini și pe fund.

Dacă ai foaie cerată de copt poți să tapetezi tava cu ea.

Pune praful de copt în aluat și amestecă bine, apoi toarnă aluatul în tavă și dă totul la cuptor pentru 20-25 de minute, la 180 de grade.

Fă testul cu scobitoarea pentru a vedea dacă s-a gătit. Bagă o scobitoare în aluat și dacă iese curată, prăjitura e gata. Dacă scobitoarea iese umedă sau lipicioasă, negresa trebuie să mai stea în cuptor.

După ce ai scos negresa din cuptor și s-a răcit bine, scoate-o din tavă și pudreaz-o cu zahăr pudră.

Poți să pui peste ea ciocolată rasă, dacă ai sau o poți decora cu fructe precum căpșuni sau zmeură.

Servește-o alături de un pahar de lapte sau un ceai și bucură-te de un desert super rapid și cu puține calorii.