Cum faci cel mai bun gem de pere fără zahăr. Pontul gospodinelor adevărate pentru un gust desăvârșit

de: Filon Stan
24 08. 2024

Gospodinele trebuie să știe cum faci cel mai bun gem de pere fără zahăr. Rețeta este una delicioasă și foarte ușor de făcut, mai ales dacă țineți cont de micul secret pe care vi-l vom împărtăși în rândurile de mai jos.

Iată cum faci cel mai bun gem de pere fără zahăr

Românii sunt din ce în ce mai interesați de mâncarea sănătoasă și fac tot posibilul să scoată zahărul pe cât posibil din alimentația lor, dar mai ales a copiilor. Astăzi, vă aducem în atenție o rețetă delicioasă de dulceață de pere care poate fi făcută fără zahăr. Da, ați auzit bine. Dulceață fără zahăr, însă foarte delicioasă, care se păstrează foarte bine peste iarnă.

Dulceața de pere fără zahăr rezistă foarte mult dacă atunci când o faci respecți câteva reguli. Prima dintre ele este să alegi fructe proaspete, fără să fie alterate. Nu trebuie să le cureți de coajă dacă alegi soiul Williams. Acesta are coaja foarte subțire și va aduce o textură mai interesantă dulceții. Citește și Rețetă de mici ca acum 100 de ani. Ingredientul magic pe care să-l adaugi în carnea tocată, devin pufoși și zemoși

Ingrediente

-10 kg pere soi William

Mod de preparare

În primele rând, perele se spală, se curăță și se taie cubulețe, apoi se pun într-o oală de inox cu capacitate de 10 l și se lasă în cuptor, la foc mic, 150°C , timp de 12 ore sau până li se reduce volumul la jumătate. Se spală și se usucă bine borcanele. Se recomandă folosirea de borcane de 150 ml deoarece dulceața trebuie consumată în maximum 2-3 zile de la deschidere.

După 12 ore, se scoate oala din cuptor, iar compoziția se toarnă cu ajutorul unui polonic în borcane. Pentru ca dulceața să țină peste iarnă, iată un mic secret. Se pune capacul și se răstoarnă fiecare borcan în parte cu fundul în sus. Toate borcanele se acoperă cu pături groase și se lasă să se răcească lent, timp de 24 de ore. Citește și Când se pune lămâia în dulceața de vișine. Așa știi sigur că nu face mucegai în borcane

Este o dulceață slow-cook care le permite perelor să-și păstreze vitaminele, mineralele și toată aroma. În plus, fructele scad aproape la jumătate și zaharurile se concentrează într-o cantitate mai mică. Chiar dacă durează 12 ore să fie preparată, gustul va fi mai intens, iar dulceața va fi foarte naturală. Pe parcursul procesului de gătire nu este nevoie să amesteci deloc în oală. Totuși, folosește un vas cu fund dublu sau foarte gros pentru a fi sigură că dulceața de pere nu se lipește.