Cum faci acasă cele mai bune brioșe cu ciocolată. Ingredientul secret care schimbă gustul

Cum faci acasă cele mai bune brioșe cu ciocolată. Ingredientul secret care schimbă gustul
Rețetă de bioșe cu ciocolată

Brioșele cu ciocolată sunt unele din dulciurile preferate de copii, dar și de adulți pentru că se prepară rapid și sunt foarte aspectuoase. Cum să faci la tine acasă cel mai bun preparat dulce? Este un ingredient care le aduce un plus garantat. Invitații tăi sau familia vor fi foarte plăcut impresionați.

Rețetă pentru biorșe cu ciocolată

Brioșele cu ciocolată arată fantastic, sunt delicioase și chiar foarte ușor de preparat. Acesta este unul din dulciurile copilăriei din noua generație, așa cum pe vremuri desertul favorit al altora era pandișpanul cu vișine sau checul în două culori ori tortul diplomat. Acum ai și mai multe moduri prin care să te bucuri de ele pentru că poți să găsești în supermarket-uri chiar cutii speciale cu ingredientele deja cântărite.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faci dacă alegi această opțiune este să fii atent la pașii scriși pe spatele acesteia și să respecți întocmai timpul în care le ții la cuptor. Dacă totuși vrei să îți petreci timp relaxant în bucătărie, ai mai jos lucrurile de care ai nevoie și modul de preparare care să te ajute să pui pe masă invitaților un desert spectaculos! Un truc util pentru a avea un gust deosebit este legat de grăsimea pe care o folosești.

E nevoie de un unt gras chiar și cu 80% grăsime, deși de obicei majoritatea se ferește de el când e vorba despre uzul de zi cu zi. Prăjiturile au nevoie de aroma de la acesta, dar în special de un procent ridicat de grăsime pentru a ieși pufoase și pentru a rezista puțin mai mult timp vremii.

De ce ai nevoie?

Ingrediente
240 g faina
▢150 g ciocolata
▢150 g zahar
▢100 g unt moale
▢80 ml lapte
▢4 oua mici sau 2 mari
▢1 1/2 lingurita praf de copt
▢1 esenta de vanilie
▢putina sare

Mod de preparare: Incorporează ingredientele uscate: făina, zahărul, sarea și praful de copt. Ulterior amestecă totul cu ouăle și untul moale. E recomandat să lași untul la temperatura camerei cu câteva zeci de minute înainte să te apuci de preparat. Amestecă totul cu lapte și ciocolată, iar mai apoi pune esența de vanilie. Aici poți înlocui cu aromele dorite precum: esență de migdale, rom, ciocolată, etc. Lasă-le în tava pe care ai ales-o pentru copt preț de cinci minute pentru a se țaerisi’ puțin, mai apoi bagă-le la cuptor pentru 25 de minute la 180 de grade Celsius. Le poți verifica în acest timp pentru că nu este un desert pretențios.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI