Cum explică ministrul Educației diferența de 6 puncte găsită după contestații în cazul unui elev din Bihor. Ce sancțiuni blânde primesc profesorii care au comis aceste greșeli

de: Rosu Ioana
01 07. 2022

Rezultatele contestațiilor făcute de elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională au fost afișate, iar diferențele mari dintre nota obținută initial și cea primită după contestație pun un semn de îndoială privind eficiența corecturii lucrărilor. Cea mai mare diferență a fost de 5, 9 puncte, în Bihor, în cazul unui elev al cărui viitor ar fi putut fi distrus. Sorin Cîmpeanu a explicat, joi, care este motivul acestei diferențe semnificative.

O eroare umană ar fi putut să-i anuleze unui elev toate șansele de reușită

Asemeni altor ani, și anul acesta, o parte dintre notele obținute la Evaluarea Națională au fost contestate de elevi. Marea le-a fost mirarea unora dintre ei, după ce în urma contestației, nota a crescut semnificativ, făcând o diferență mare la media finală. Pentru că lupta pentru a ocupa un loc la un liceu bun este acerbă, elevii care s-au simțit neîndreptățiți în urma notării, au dorit să facă contestație, în speranța primirii unei note mai mari.

Cea mai mare diferență dintre nota primită la examen și cea în urma contestației a fost înregistrată în Bihor, acolo unde un elev care obținuse 2,80, a primit după contestație 8,70. Potrivit ministrului Educației, în acest caz a fost o problemă de transcriere, profesorul responsabil transferând greșit nota de pe borderou.

“Am avut 17 lucrări (…) care au avut note modificate cu diferenţă mai mare de două puncte. Este vorba de 16 lucrări la limba română şi o lucrare la matematică.

Judeţele în care s-au înregistrat aceste diferenţe flagrante, îndrăznesc să spun, au fost următoarele: Constanţa, Dâmboviţa şi Bacău, câte trei note schimbate la o diferenţă mai mare de două puncte, Buzău – două note schimbate, apoi avem Cluj, Călăraşi, Covasna, Gorj, Suceava, Vâlcea cu câte o singură notă schimbată la diferenţă mai mare de două puncte. Sunt şi situaţii de genul celor ale elevului din Bihor cu diferenţă de 5,9 puncte. Aceasta a fost cea mai mare diferenţă, de la 2,80 la 8,70. Greşeala a fost la nivelul transcrierii notei”, a afirmat Cîmpeanu.

Care sunt soluțiile oferite de Sorin Cîmpeanu

Pentru a evita aceste situații nefericite în viitor, Sorin Cîmpeanu a subliniat necesitatea evaluării digitalizate, care presupune trecerea notelor de către profesori direct în sistemul informatic, renunțând lao parte din etapele actuale care complică procesul.

“Am avut şi o diferenţă de 3,75 puncte în judeţul Prahova. A fost corectată în Buzău acea lucrare, tot la Limba şi Literatura Română. Aceste lucruri au putut să fie corectate, dar pentru a nu mai apărea astfel de situaţii este nevoie de generalizarea evaluării digitalizate. (…)

Sigur că în momentul în care te pui în postura elevului care ştie că a făcut de 8,70 şi îşi vede rezultatul de 2,80 este dramatic. De aceea suntem datori să facem tot posibilul să facem tot ce este posibil să evităm astfel de situaţii”, a adăugat ministrul.

Cum vor fi sancționați profesorii care au comis erori majore în procesul de corectare al lucrărilor

Întrebat dacă pofesorii responsabili pentru erorile petrecute vor fi sancționați, ministrul Educației a răspuns că aceștia nu vor mai face parte din comisiile de corectare ale lucrărilor. Mai mult, Sorin Cîmpeanu nu a pus atâta accent pe acest tip de greșeală, susținând că există situații mai grave.

“Mai grave mi se par acele erori în evaluare sau cel puţin la fel de grave. Şi mai grave sunt erorile în evaluare atunci când vorbim despre subiecte tip grilă. Acolo este inadmisibilă orice diferenţă.

Cei care au demonstrat anul trecut ca au greşit în acest fel nu au mai făcut parte din lista evaluatorilor din acest an.

Până la sancţiuni trebuie să formăm profesorii evaluatori şi mă bucur să constat că există o dorinţă foarte mare din partea cadrelor didactice pentru a se înscrie la cursurile pentru formare evaluatori”, a adăugat ministrul.