Cum e să lucrezi la Microsoft în România și ce beneficii ai în funcție de postul ocupat

Cum e să lucrezi la Microsoft în România și ce beneficii ai în funcție de postul ocupat
Beneficii angajați Microsoft România

Compania Microsoft  este o companie americană, cea mai mare producătoare de software din lume. Este prezentă în peste 100 de țări, iar România se află din anul 1992. Microsoft are două suporturi tehnice la noi în țară: unul la București și unul de dezvoltare la Timișoara, unde se dezvoltă o parte a motorului de căutare Bing. În cele două centre lucrează aproximativ 300 de angajați. Iată cum e să lucrezi la Microsoft în România și ce beneficii ai în funcție de postul ocupat.

Beneficiile angajaților de la Microsoft în funcție de beneficii

Angajații care lucrează la Microsoft din România beneficiază de o serie de facilități. Acestea diferă în funcție de postul ocupat de către angajat în cadrul companiei. Iată câteva dintre beneficiile pe care le au angajații de la Microsoft România, și cum îi răsplătesc șefii pe angajați pentru performanțele acestora, potrivit undelucram.ro.

Un angajat la compania Microsoft din România, full time, din București, care ocupa funcția de funcția de Support escalation engineer, beneficiază de următoarele facilități:

  • Tichete de masă
  • Abonament servicii medicale
  • Asigurare medicală pentru membrii familiei
  • Asigurări servicii stomatologice
  • Asigurare de viață
  • Telefon de serviciu
  • Program flexibil de lucru
  • Munca de la distanță sau de acasă
  • Concediu de maternitate & paternitate
  • Concediu de creștere a copilului
  • Concediu medical
  • Abonament la sală de fitness/masaj
  • Masă oferită gratuit
  • Cafea sau sucuri oferite gratuit
  • Traininguri/ ormări profesionale oferite gratuit sau cu reducere
  • Teambuildinguri/evenimente de relaxare oferite de către companie
  • Abonamente Clinici Private
  • Zile de reîncărcare cu sănătate
  • Competiții sportive
  • Buddy Program
  • Bibliotecă
  • Programe Fun at Work
  • Evenimente de Crăciun
  • Petrecere
  • Ad-Hoc Celebrations
  • Zile libere în plus
  • Zona de relaxare
  • Primă de vacanță
  • Primă de sărbători
  • Al 13-lea salariu
  • Pensie facultativă
  • Mașină de serviciu
  • Tichete cadou
  • Pachet grădiniță copii
  •  7 Card
  • Bookster
  • Evenimente de Paște.

Beneficii angajați Microsoft România – Software Engineer

Un angajat la compania Microsoft din România, full time, din București, care ocupă funcția de funcția de Software Engineer au următoarele beneficii:

  • Tichete de masă
  • Abonament servicii medicale
  • Asigurare medicală pentru membrii familiei
  • Asigurări servicii stomatologice
  • Pensie facultativă
  • Asigurare de viată
  • Telefon de serviciu
  • Program flexibil de lucru
  • Munca de la distantă sau de acasă
  • Concediu de maternitate & paternitate
  • Concediu de creștere a copilului
  • Concediu medical
  • Abonament la sală de fitness/masaj
  • Tichete cadou
  • Cafea sau sucuri oferite gratuit
  • Traininguri/formări profesionale oferite gratuit sau cu reducere
  • Teambuildinguri/evenimente de relaxare oferite de către companie
  • Abonamente Clinici Private
  • Zile de reîncărcare cu sănătate
  • Competiții sportive
  • Buddy Program
  • Bibliotecă
  • Programe Fun at Work
  • Evenimente de Crăciun
  • Evenimente de Paște
  • Petrecere
  • Ad-Hoc Celebrations
  • Zile libere în plus
  • Zona de relaxare
  • Primă de vacanță
  • Primă de sărbători
  • Al 13-lea salariu
  • Masă oferită gratuit
  • 7 Card
  • Bookster.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI