Cum arată țevile de apă caldă din București. Imaginile sunt șocante, Gabi Firea a fost prinsă cu minciuna
Bucureștiul, în acest moment, stă pe aproximativ 4000 de km de țeavă. Prin această infrastructură ar trebui să vină apa caldă către locuitori. Nnumai că acest lucru nu se întâmplă, iar cei în drept aruncă vina de la unul la celălalt. Elcen acuză Termoenergetica și vice-versa.
Cum arată țevile de apă caldă din București
Într-unul din interviurile post alegeri locale, fostul edil, Gabriela Firea ne arăta cum arată țevile prin care noi, bucureștenii, primim apa caldă. Tot atunci, dar și în perioada de campanie electorală, dădea vina pe ELCEN și pe Guvern pentru lipsa acesteia.
Într-o postare pe facebook, jurnalistul PRO TV, Vitalie Cojocarie a încercat să dea niște răspunsuri bucureștenilor. Acesta a luat legătura atât cu ELCEN, cât și cu cei de la Termoenergetica. Cele două instituții se acuză reciproc de proasta genstionare a situației.
ELCEN dă vina pe proasta infrastructură deșinută de Termoenergetica, iar cei din urmă dau vina pe ELCEN pentru slaba presiune a apei. Ancheta făcută de jurnalist scoate la inveală inclusiv cum arată acum țevile prin care Termoenergetica transportă agentul termic furnizat de ELCEN către locuințele bucureștenilor.
”Termoenergetica/Radet mi-a spus următoarele. Noi nu primim suficientă apă caldă de la ELCEN ca să încălzim apa pentru oameni în punctele noastre termice. De aceea, apa din circuitul pentru cetățeni este rece. Dă și un exemplu. Din Centrala CET-Vest vin pe ora 800 de tone de apă caldă. Am avea nevoie de 2500 t/h ca să încălzim apa pentru oameni. Cum nu este suficientă apă caldă în puncte termice, apa din circuitul pentru cetățeni este rece. Am cerut precizări la ELCEN.
Mi-a confirmat cifra. Doar că, ELCEN spune că nici nu are cum să le dea mai multă. Țevile sunt ciuruite. Vechi, proaste rău – așa ca în poze, lucru confirmat și de Termoenergetica. Dacă va crește debitul, va crește mult și presiunea. Ceea ce va pune în pericol tot sistemul de încălzire, iar noi suntem în prag de iarnă. Ar trebui ca Termoenergetica să repare țevile, să nu ne trezim cu pierderi gigantice și distrugerea sistemului. BTW, Termoenergetica acumulează deja datorii, altfel zis, se repetă soarta defunctului RADET care nu și-a mai putut plăti datoriile istorice și a dat faliment.”, scrie Vitalie Cojocarie pe facebook.
Imaginile sunt șocante, Gabi Firea a fost prinsă cu minciuna de ELCEN
În campania electorală, Gabriela Firea acuza ELCEN și Guvernul pentru lipsa apei calde în rețeaua de termoficare a Capitalei, dar și lipsa fondurilor pentru modernizarea infrastructurii. Cei de la ELCEN au dat, recent, un comunicat, în care dezaprobă afirmațiile făcute de Firea, declarând că:
”ELCEN furnizează agentul termic la parametri optimi de funcționare conform solicitărilor Termoenergetica. Și în perioada indicată de Gabriela Firea în declarația mincinoasă de ieri, CET-urile ELCEN aflate în funcțiune au furnizat agent termic în parametri corespunzători, în conformitate cu comanda zilnică contractuală a Termoenergetica. Deși agentul termic pleacă în parametri optimi, starea deplorabilă în care se află rețeaua de transport și distribuție ca urmare a indiferenței Primăriei Municipiului București, a condus la triplarea pierderilor din 2016 până în prezent (aprox. 800t/h în 2016 – aprox. 2200 t/h în 2020) și la dublarea pierderilor în doar 1 an (aprox. 1200 t/h în 2019 vs. aprox. 2200 t/h în prezent), astfel că apa fierbinte produsă și livrată până la gardul centralelor, se scurge în pământ, iar sistemul funcționează la limita de avarie”, arată în comunicat.