Cum arată surorile Andrei Măruţă. Puţini le ştiu pe Diana şi Aura, cum s-au pozat cele trei de curând
Fiecare cântăreț are la rândul său un idol. Este cazul și îndrăgitei cântărețe Andra, care și-a întâlnit de curând idolul. Este vorba despre Byonce, la al cărui concert a mers. Însă, artista nu a mers singură la concert ci însoțită de surorile ei. Cele trei s-au distrat pe cinste. Dovadă stau pozele și filmulețele postate.
Andra și-a împlinit unul dintre cele mai mari vise la vârsta de 36 de ani. Aceasta a avut ocazia de o asculta live pe Byonce. Concertul a avut loc în Londra, iar planificarea acestei mici excursii a fost făcut în urmă cu mai mult timp. La rândul ei și Andra are o comunitate destul de mare de urmăritori pe Instagram, cu care împărtășește multe momente. Artista i-a îndemnat pe aceștia să-și vadă idolul măcar o dată în viață.
“Cel puțin o dată în viață, trebuie să vezi un concert live al idolului tău! Am hotărât că nu mai amânăm, așa că: BEYONCE venim! Suntem o gașcă de fane înfocate, promitem să facem atmosferă faină la concert!”, a spus ea pe Instagram.
Andra s-a distrat alături de surorile ei
Momentul în care Andra a văzut-o pe Byonce a fost atât de emoționant, încât aceasta a izbucnit în lacrimi. Andra susține că și-a dorit încă din copilărie să participe la acest concert. Totodată, cântăreața le-a mărturisit acestora că s-a distrat pe cinste la concertul lui Byonce, unde a fost alături de sora ei cea mare.
„Eu am multe lucruri în comun cu surorile mele, iar unul dintre ele este faptul că ne place la nebunie Beyonce!!! Așa că sunt tare bucuroasă că am fost cu Aura și cu Diana la Londra să ne îndeplinim visul de o vedea în concert. E greu de povestit ce am simțit când a intrat pe scenă”, a scris Andra pe conturile ei de socializare.
Cele doua surori, Diana și Aura au stat mai departe de lumina reflectoarelor. Mai mult acestea sunt și mai discrete pe rețelele sociale decât Andra. Cea mai mare dintre surori este Diana, care are vârsta de 48 de ani. Aceasta s-a stabilit în Câmpia Turzii și lucrează la un centru de bătrâni. Și sora mijlocie, Aura Claudia (41 de ani), stă în același oraș și lucrează la un centru de înfrumusețare.
Însă, nu numai Andra a fost înzestrată cu talent ci și fratele ei mai mare, Săndel Mihai care este interpret de muzică populară. Anul acesta, artistul va împlini 47 de ani. Totodată, acesta a fost cel care a învățat-o pe Andra să cânte.