Cum arată soția lui Cristi Tabără. Cu ce se ocupă, de fapt, Loredana
Cristian Tabără, în prezent realizator de emisiune la televiziune Publika din Republica Moldova, se căsătorea în 2010 cu Loredana Lascu, ”Roboțel” pentru cei cunoscuți, după un mariaj eșuat cu Daiana Gender.
Cum arată Loredana, soția lui Cristi Tabără
În 2010, Loredana Pascu, în vârstă de 36 de ani acum, era caracterizată de foștii săi colegi de la TV Transilvania ca fiind o fire blândă, liniștită, retrasă și deosebit de serioasă. De aici și porecla ”Roboțel”, pentru că își îndeplinea toate atribuțiile cu o seriozitate ieșită din comun.
„Era prezentatoarea care făcea cele mai puţine bâlbe. De fapt, nici nu-mi amintesc vreo bâlbă de-a ei. La materialul făcut la un an de Transilvania TV, colegii mei nu au reuşit să găsească prin arhive nici un rateu de- al Loredanei”, mai spuneau foştii colegi. Fiind discretă cu viața ei personală, ei spun că au aflat târziu despre idila dintre aceasta și Cristi Tabără.
Loredana a cochetat cu scena, cântând în formația de muzică ușoară ”Enjoy”, perioadă pe care a considerat-o ”de vis”. Pe micul ecran a debutat ca prezentatoare la Transilvania TV, din Oradea, unde în primă fază a fost știrista jurnalului matinal, apoi a principalului jurnal al televiziunii locale. Ea a renunțat la postul pe care îl deținea când a primit o ofertă de la Audio Video Magazin, unde a ocupat funcția de redactor-șef, până când revista s-a închis.
Acuzat de viol
În deceniul trecut, omul de televiziune a fost implicat într-un scandal uriaș, în care o fostă iubită l-a acuzat de abuz sexual asupra fiicei sale de 12 ani. Cazul a fost respins de justiție din lipsă de probe.
O nouă lovitură pentru Tabără
Mama lui s-a stins din viață, iar pierderea ei l-a dărâmat. Unii spun că acesta este și motivul pentru care a slăbit considerabil în ultimii ani. De altfel, Cristi a mărturisit, la o conferință în Oradea, în 2017, că a fost extrem de afectat de decesul mamei sale și că a suferit de depresie.