Cum arată „Popeye” din viața reală. Bărbatul de 59 de ani are mușchi gigantici
Ai auzit vreodată despre Jeff Dabe? Bărbatul în vârstă de 59 de ani avea, încă de pe vremea când era copil, dimensiuni uriașe la brațele sale. A fost diferit de toți cei de vârsta lui chiar din momentul în care s-a născut. Cum arată „Popeye” din viața reală. A oferit publicității fotografii surprinzătoare din copilăria sa, care au devenit virale pe rețelele sociale.
Cum arată „Popeye” din viața reală
Personajul Popeye Marinarul nu mai are nevoie de nicio prezentare. Toată lumea îl cunoaște, este imposibil să nu fi auzit despre el cel puțin o dată în viață. Popeye este un personaj animat, înțelept, care ajunge să posede o forță supraomenească după ce mănâncă spanac. A fost introdus prima dată în benzile Thimble Theatre, în anul 1929.
Popeye era mult îndrăgit de copii, datorită forței pe care o prezenta după ce mânca spanac. Brațele sale erau uriașe și, cu ajutorul lor, învingea orice luptător. Aceleași trăsături le prezintă și Jeff Dabe. El nu mănâncă spanac pentru a avea forță în mușchi, însă mâinile sale au atras dintotdeauna atenția prin dimensiunea lor.
Jeff Dabe a primit, încă de mic, porecla „Popeye”. S-a născut cu brațe de dimensiuni foarte mari și mereu s-a deosebit de cei din jurul său. Când întâlnește străini, toți își exprimă uimirea. Mâinile sale sunt cărnoase și, cu toate că s-a obișnuit să arate astfel, când se uită peste fotografiile din copilărie nu are cum să nu se surprindă singur.
În prezent, Jeff Dabe este în vârstă de 59 de ani. Se implică în activități care necesită rezistență fizică, fără să se îngrijoreze cu privire la sănătatea sa. De altfel, când era copil, ridica blocuri de ciment pe care alții din jurul său nu reușeau să le miște din loc. Atunci a fost și momentul în care a realizat că lucrurile nu erau „normale” în cazul său.
„Mulți oameni încă rămân șocați”
„După acest episod, ne-am mutat la fermă. Aveam șase sau șapte ani. Puteam să arunc baloți de fân cu copiii mari, așa că am știut că sunt mai puternic decât cei de vârsta mea”, a declarat Jeff Dabe, pentru Daily Star.
„Popeye” din viața reală a explicat jurnaliștilor străini că a trecut de multe ori pragul medicilor, când era copil, împreună cu părinții săi. A făcut câteva teste pentru gigantism. Totuși, copilul de atunci nu a primit niciun diagnostic medical. Specialiștii au ridicat din umeri, fără să înțeleagă exact despre ce era vorba.
Citește și: Popeye avea dreptate: efectul pe care îl are spanacul asupra forței musculare
„Mulți oameni încă rămân șocați când mă văd. Nu prea vor să vorbească cu tine. Dacă înmânez bani, pur și simplu îngheață. Îi iau și nu spun nimic. Este un pic amuzant. Îmi dau seama imediat când cineva rămâne surprins când mă observă. Vezi pe fața lor totul. La început, nu le vine să creadă. Eu nu mă supăr. Cei mai amuzanți sunt copiii mici. Ei nu sunt timizi, îmi pun imediat întrebări”, a spus Jeff Dabe.