Cum arăta Monica Gabor înainte să îl întâlnească pe Irinel Columbeanu. Nici nu zici că e ea

Cum arăta Monica Gabor înainte să îl întâlnească pe Irinel Columbeanu. Nici nu zici că e ea
Cum arăta Monica Gabor în adolescență?

Monica Gabor a devenit cunoscută după ce a apărut la brațul lui Irinel Columbeanu. Majoritatea oamenilor au criticat aspru relația lor și au susținut că iubirea nu făcea parte din ecuație, iar banii fostului milionar au făcut-o pe tânără să stea lângă el. Relația nu a trecut testul timpului, dar cei doi sunt legați pe viață datorită micuței pe care o au împreună. Cum arăta fostul model înainte să îl întâlnească pe partenerul care a propulsat-o în lumea mondenă?

Cum arăta Monica Gabor înainte: Irinel Columbeanu s-a îndrăgostit imediat de ea

Monica Gabor a plecat din Bacău, a gustat din lux și opulență la brațul lui Irinel Columbeanu, iar acum a ajuns să trăiască visul american dorit de mulți. Vedeta a cunoscut viața bună a Capitalei datorită celebrului fost milionar. Cei doi au trăit o relație plină de critici și reproșuri din partea multora care nu credeau în dragostea lor.

Povestea de iubire nu a trecut testul timpului, dar cei doi sunt legați veșnic prin fiica pe care o au împreună. Viața ei nu ar fi fost la fel dacă nu îl cunoștea pe celebrul afacerist. Acum, bruneta este o femeie pe propriile picioare, cu o imagine impecabilă și care se mândrește cu micuța ei pe care o crește departe de România.

Fosta scorpie de la Izvorani nu semăna deloc cu diva de acum. Aceasta avea un stil specific vremurilor, un contur puternic al buzelor și un breton în părți. Cu toate astea, fanii susțin că ea a rămas la fel de frumoasă și se bucură că este acum un model bun pentru domnișoarele din ziua de azi care au uitat de naturalețe.

Cum a ajuns în vizorul unor cămătari?

Vedeta este născută pe 8 ianuarie în anul 1988. Ea a fost dansatoare, stripteuza, model și acum are propria afacere. Moni a trecut de la religia catolică la cea ortodoxă la doar 18 ani, moment în care s-a căsătorit cu milionarul de la Izvorani.

La un an de la marele eveniment a venit pe lume Irinuca. Tot aceasta intrase în tinerețe în legături foarte strânse cu clanurile de interlopi din Bacău.

,,Subsemnata, Gabor Monica, (…) declar următoarele. În urmă cu circa 30 de zile, în data de 28.06.2003, m-am mutat acasă la Dinu Damaschin. Acesta mi-a făcut cunoştinţă cu mai multe persoane, printre care şi cu numitul Duţă Radu. Într-o zi, aflându-mă în holul Hotelului Decebal, citind ziarele, a apărut Duţă Radu. A venit la mine şi m-a întrebat dacă poate să ia loc lângă mine.

Astfel a început să-mi propună o afacere. A început întrebându-mă dacă vreau să fac bani mulţi. Dacă vreau, el mă poate ajuta să-mi rezolve orice problemă. I-am răspuns afirmativ, iar el mi-a spus că ştie pe cineva care vrea să facă cunoştinţă cu o domnişoară care arată bine şi care să vrea să devină amanta lui”, scria ea în declarația de la la sediul Societăţii Internaţionale pentru Drepturile Omului din Bacău, în 2003.