Cum arată Linda Evans din „Dinastia” în prezent. Nici nu zici că are 80 de ani FOTO
Au trecut decenii de când Linda Evans cucerea publicul din întreaga lume cu rolul Krystle Carrington din serialul „Dinastia”. Pe 18 noiembrie 2022, îndrăgita actriță a împlinit 80 de ani și arată fabulos. Imagini publicate recent au făcut furori în mediul online.
Linda Evans din „Dinastia” a împlinit 80 de ani
„Dinastia” a făcut istorie în televiziune, fiind difuzat între anii 1981 și 1989 nu doar în Statele Unite ale Americii. Serialul fenomen a transformat-o, parcă peste noapte, într-o adevărată vedetă pe Linda Evans, cea care i-a dat viața personajului Krystle Carrington.
Actrița a celebrat recent o zi de naștere importantă. Pe 18 noiembrie 2022, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. Momentul a fost sărbătorit cum se cuvine, Evans publicând și câteva imagini pe o platformă de social media.
Așa cum se vede în fotografiile postate, actrița arată fabulos, îmbrăcată într-un sacou alb accesorizat cu bijuterii aurii ce i-au pus în valoare tenul și nuanța neschimbată a părului.
„Toate urările voastre, pe care mi le-ați adresat de ziua mea, înseamnă atât de mult pentru mine! Viața este un dar minunat și mulți dintre voi sunteți o parte consistentă din ea!”, a ținut actrița să se adreseze fanilor ei.
„Sunt încântată să văd ce-mi rezervă viitorul!”
Linda Evans și-a celebrat ziua de naștere printr-o ședință foto specială. Actrița a acordat și un interviu unui jurnalist de la publicația germană „BUNTE”, vorbind despre ce înseamnă, pentru ea, înaintarea în vârstă și cum simte trecerea anilor.
„Numărul e mare, dar eu percep vârsta pe care o am ca pe o aventură. Sunt încântată să văd ce-mi rezervă viitorul!”, a adăugat Evans.
Ea a mărturisit că dacă s-ar putea întoarce în trecut, în perioada în care avea 20 de ani, ar face cu totul alte alegeri.
Interviul a fost realizat acasă la ea, în Tacoma, Washington, și, în timpul discuției, a declarat care sunt singurele două lucruri pe care nu le-ar schimba deloc din viața ei.
„Aș face același lucru și mi-aș cumpăra casa mea de aici, din Tacoma, și n-aș înceta niciodată să-mi caut marea dragoste. Dar, în ciuda acestor lucruri, am adorat fiecare moment și mi-au plăcut toate provocările pe care le-am primit. Am suferit mult, dar sunt mândră de asta!”, a completat actrița din „Dinastia”.
Linda Evans aproape că s-a retras din activitate, alegând să colaboreze doar la proiecte speciale: „În 2019, după ce m-am îndrăgostit de un scenariu realizat de Todd Stephens, am acceptat să joc în filmul lui din 2021”, a conchis aceasta.