Cum arăta Lia Olguța Vasilescu la începutul carierei. Era brunetă și cu părul lung. Nu o recunoști FOTO
De la redactor al cotidianul ”Cuvântul Libertății” la ministru al Muncii în Guvernul Dăncilă. Cum arăta Lia Olguța Vasilescu la începutul carierei?
Cum arăta Lia Olguța Vasilescu la începutul carierei?
Lia Olguța Vasilescu (45 de ani) s-a născut în Craiova și a deținut funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale în cadrul Guvernului Dăncilă. Până acolo, oficialul a absolvit Facultatea de Litere și Istorie din orașul natal, specializarea română-italiană, în anul 1997, și Colegiul Național de Apărare în 2001. Printre altele, este și doctor în sociologie la Universitatea din București. Însă, între timp, a făcut mai multe, și poate și cele mai importante acțiuni, care i-au decis drumul în viață. În 1991 a intrat în politică, în Partidul România Mare.
După absolvirea facultății, Vasilescu s-a angajat la cotidianul ”Cuvântul Libertății”, iar în primul an a ocupat funcția de redactor, ulterior fiind numită șefa secției de investigații a ziarului. În 1999 a fost promovată în funcția de redator-șef al publicației, iar în 2000 a renunțat la presă pentru un loc în Parlament. Tot în acel an, Olguța Vasilescu a fost promovată de Corneliu Vadim Tudor pe listele partidului pentru un loc în Camera Deputaților.
Relația Vasilescu – Vadim
”Ce forță a avut partidul în 2000, și ce oameni erau în Parlament din partea PRM. Pe lângă vedetele Loghin și Dolănescu, erau intelectuali de marcă: Mihai Ungheanu, Gheorghe Buzatu, Lucian Bolcaș și aripa tânără, noi, croiți pe acelați calapod: nervoși, naționaliști, cu replică la orice.
Înainte să plec din partid, Vadim, căruia îi spusesem, mă prezenta lui Nicolae Văcăroiu: ”Președinta organizației de tineret. A vrut să plece din PRM, dar sângele apă nu se face“. Parțial a avut dreptate. Sângele a rămas același, dar am plecat. Din motive pe care i le-am scris și le-a înțeles, având în vedere că am fost printre puținii care a scăpat de „botez“ dupa dezertare”, a scris Vasilescu după moartea lui Vadim.
De la redactor la parlamentar
Pe când era la început de drum, Olguța Vasilescu ”ieșea altfel în lume”. Tânără bătăioasă avea părul lung, negru și sprâncenele neconturate. Ce a rămas neschimbat este creionul negru care îi înconjoară ochii, dar și rujul, care stă, fie ploaie, fie vânt, pe buze.