Cum arată fata cea mare a lui Florin Busuioc. Cât de frumoasă este Natalie FOTO

de: Bișinicu Andreea
21 04. 2022

Florin Busuioc se poate declara cel mai mândru tată din lume, având o familie fericită, un fiu dârz și două fiice frumoase, inteligente și talentate. Cum arată Natalie, fata cea mare a lui Busu. Adolescenta l-a susținut pe tatăl său la premiera filmului în care va juca actorul, Secretul lui Zorillo.

Cum arată Natalie, fiica cea mare a lui Busu

Florin Busuioc nu mai are nevoie de niciun fel de introducere, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune din România.

Prezentatorul știrilor meteo de la PRO TV este o carieră de lăudat în televiziune și actorie, fiind apreciat pentru carisma și simțul său al umoului extrem de bine dezvoltat.

Pe plan personal, Busu se consideră cel mai norocos tată, fiind extrem de mândru de fiul său, Florin jr, și cele două fiice, Natalie și Catinca.

Recent, prezentatorul meteo a fost fotografiat alături de fiica lui cea mare, Natalie, după ce tânăra a venit să-și susțină părintele la lansarea filmului Secretul lui Zorillo. Busu va juca rolul unui fierar în pelicula ce îi are ca protagoniști pe Laura Cosoi, Alin Panc, Văru Săndel, Cosmin Seleși, Lora și mulți alții.

„Rolul din ”Secretul lui Zorillo” este o țăcăneală inventată de nebunii ăștia care au scris scenariul și care au produs filmul. Este un fierar care construiește o naveta spațială cu care dacii vor pleca pe partea întunecată a lunii, ca să scape de romani.

El are aparate de sudură, are flex, tot felul de lucruri de-astea care, bineînțeles, au fost inventate acum 70, 80, 100 de ani, dar el le avea de atunci, pentru că dacii sunt inventivi.

S-a găsit în siturile arheologice din Sarmisegetuza, sextanți, nu știu dacă știați asta! Dacii nu au navigat niciodată, dar ei aveau sextanți.”, a declarat Florin Busuioc în exclusivitate pentru click.ro.

„Busu pleacă după ce se termină sărbătorile pascale!”

Actorul a mai colaborat, în trecut, cu Sandu Pop, Alin Panc și Cosmin Seleși pentru filmul „Pup-o, Mă! 2”. Florin Busuioc a mărturisit ce planuri are după sărbătorile pascale.

„Îți dai seama că dacă vine de la Sandu Pop, Alin Panc, Cosmin Seleși cu care am mai făcut un film, ”Pup-o Mă 2”, nu aveam cum să refuz așa ceva, mai ales că mi-au spus: ”Busu, e un rol, ți se potrivește mănușă”. Și într-adevăr așa a fost!

Busu pleacă după ce se termină sărbătorile pascale. Luni, după duminica de Paște, o să plecăm pe la țară și cam asta e tot ce fac.

La mâncare nu am preferințe prea mari, dar mi-ar plăcea să mănânc un pic de miel, pasca îmi mai place și, bineînțeles, ouăle roșii sunt nelipsite.”, a completat actorul pentru sursa citată.