Cum arată domeniul regal de la Săvârşin. Românii îl pot vizita, care este programul FOTO

de: Sabina Anastasia
28 02. 2024

Domeniul Regal de la Săvârșin, a cărui istorie concretă începe tocmai în anul 1947, este unul dintre locurile din țară care se impun prin armonie. Proporții frumoase, culori extraordinare, o lumină caldă și plină, spațiu și tihnă – toate acestea atrag turiștii în zonă. Când se pote vizita și ce poți vedea aici. Foto

Scurtă istorie a Domeniului Regal de la Săvârşin

În satul Săvârşin, din județul Arad, la poalele Munților Apuseni, în Carpații Occidentali românești este ascunsă o impunătoare comoară a Casei Regale. Domeniul Regal de la Săvârșin, fiindcă despre el este vorba, are o istorie tulburătoare, însă este de o frumusețe ieșită din comun.

În anul 1947, Domeniul Regal de la Săvârșin a fost confiscat de liderii comuniști. A fost restituit lui Mihai I al României după căderea lui, în anul 2001. Acesta a organizat aici de-a lungul timpului mai multe lucrări de restituire a obiectivelor, astăzi disponibile publicului spre vizitare.

Citește și: Una dintre rochiile Reginei Maria, descoperită din întâmplare. Unde ar fi fost purtată, are o trenă de peste 4 metri şi este realizată din fir de argint

Ce poți admira la Domeniul Regal de la Săvârşin

Parcul Regal de la Săvârșin este un arboretum frumos, împărțit în mai multe secțiuni. Casa Ceaiului sau Casa de Vară impresionează turiștii. Aici au fost puse decorațiuni de iluminare din Turcia, oferite Casei Regale din România de regretata regină Elisabeta a II-a a Angliei.

Majestatea Sa Margareta a României spunea despre Săvârșin că prezintă o amprentă istorică de neșters: „sute de ani din Evul Mediu și istoria modernă a Europei, într-un loc strâns legat de lumea puterii politice, economice și de efervescența culturală a celor cinci secole din urmă ale continentului”.

Când poate fi vizitat Domeniul Regal de la Săvârşin

„Domeniul Regal Săvârșin este deschis publicului de la 1 mai până la 1 octombrie, în fiecare săptămână, în zilele de vineri, sâmbăta și duminică, între orele 9.00 și 18.00. Vizitarea parcului se face în prezența unui ghid.

Grupuri organizate pot vizita domeniul și în restul lunilor anului, precum și în alte zile ale săptămânii, dacă solicită în prealabil, pe e-mail sau telefonic, o vizită specială”, este anunțul afișat în momentul accesării paginii web a Domeniului Regal Săvârșin.

Citește și: Filmul de pe Netflix în care regalitatea și intriga „își dau mână”: O explorare cinematografică a puterii și ambițiilor

Programul de vizită pentru Satul Regal, Casa Ceaiului sau Muzeul Automobilului

Domeniul Regal de la Săvârșin, din județul Arad, poate fi vizitat, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții săi, după următorul program:

  • Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai și Magazinul de Suveniruri – în fiecare săptămână, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 9:00-18:00;
  • Parcul Regal – doar cu înscriere prealabilă, fie la telefonul 0770 562 822, fie pe e-mail, la contact@savarsinregal.ro și numai în prezența unui ghid.